„Trebuie sa regasim buna intelegere si solidaritatea”

4Comentarii
„Trebuie sa regasim buna intelegere si solidaritatea”
INTERVIU JA. Cu Flavius Măduţa, deputatul PSD, despre alegerile prezidenţiale, Victor Ponta şi şansele României de a avea un preşedinte tânăr.

JURNAL ARĂDEAN. Domnule deputat, începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Care este însemnătatea acestor alegeri pentru români?
FLAVIUS MĂDUŢA. Acestea sunt cele mai importante alegeri la care particip de când sunt în politică. Românii trebuie să întoarcă o pagină, să schimbe radical modul în care este condusă România. În ultimii ani, de la cel mai înalt nivel am văzut foarte multă ură, vrajbă, un stil de conducere bazat pe intimidare şi ameninţare. Avem nevoie să regăsim calea dialogului civilizat între putere şi opoziţie, să regăsim teme şi obiective naţionale pentru care să ne unim cu toţii, fără să le politizăm. Trebuie să depăşim momentele de ură şi de încrâncenare, momentele de vrajbă de care am avut parte în ultimii ani şi să punem în loc buna înţelegere, solidaritatea şi încrederea între oameni. Cred că la aceste alegeri este în joc mai mult decât un mandat de preşedinte, trebuie să dăm un nou semnal clar de condamnare a acestui trecut şi să dăm un vot de încredere în viitor, unui preşedinte tânăr şi deschis în relaţia cu oamenii.

Poate un singur om să aducă această schimbare?
F.M. Victor Ponta va promova şi va garanta această schimbare, dar efortul trebuie să fie comun, al tuturor românilor. La referendumul din 2012, românii au dat un vot covârşitor în acest sens, care nu a fost respectat. Cred că acest vot trebuie reînnoit acum, când nimeni nu mai poate să ignore voinţa electoratului. Noi nu avem de înlocuit un om, ci un sistem care s-a comportat şi încă se comportă abuziv şi care caută înlocuitori. Trăim într-o atmosferă de intimidare, în care oamenii nu mai au curajul să vorbească la telefon, de teamă că li se vor interpreta cuvintele, sunt oameni în administraţie care refuză să semneze documente pentru că se tem că se vor trezi cu dosare. Cred că justiţia trebuie să devină întru totul şi cu totul independentă de factorul politic. Să nu existe persoane protejate, care pot să comită ilegalităţi fără să răspundă în faţa legii. Să nu existe o altă categorie de oameni, urmăriţi şi verificaţi pentru a li se produce dosare.

Victor Ponta cere votul românilor din poziţia de prim-ministru, din care putea deja să facă ceva pentru români. Sunteţi mulţumit de activitatea sa?
F.M. Sunt mulţumit de eforturile pe care le-a făcut, într-un timp scurt, de a respecta drepturile românilor. Noi trebuie să fim ponderaţi şi să nu ne lăudăm: ştiu foarte bine că foarte mulţi români duc un trai greu. De aceea, nu pot să spun că sunt pe deplin mulţumit. Dar comparativ cu alte guvernări, Guvernul Ponta a demonstrat că este responsabil şi aproape de oameni. S-a spus că nu se pot plăti integral salariile bugetarilor şi pensiile. Iată că Guvernul PSD condus de Victor Ponta a reîntregit salariile bugetarilor şi a majorat în fiecare an pensiile cu rata inflaţiei. Cei care şi-au câştigat drepturi în instanţă îşi primesc banii. S-au dat bani în plus pentru profesorii debutanţi şi medicii rezidenţi. Este adevărat că toate aceste categorii profesionale şi sociale o duc greu, dar a existat voinţa de a face ceva pentru ei. Guvernul Ponta este primul după foarte mult timp care reduce taxe importante: a redus CAS, a redus TVA la pâine şi urmează şi TVA la carne.

Ce se poate spune despre sprijinul pe care îl primeşte Aradul?
F.M. Ştiu că la PDL Arad este supărare mare că în guvernarea Ponta Aradul primeşte mai mulţi bani decât în guvernările anterioare. În curând va fi gata autostrada Nădlac – Arad, cel mai mare obiectiv de investiţii în România, în acest an. Gara CFR se schimbă radical în bine, cu o investiţie majoră din fonduri europene şi guvernamentale. S-a deblocat finanţarea pentru cele două pasaje de pe centura Aradului, al unul se lucrează, la unul nu, pentru că există o situaţie juridică foarte complicată, creată de guvernarea trecută. S-au alocat fonduri importante pentru proiecte locale, pentru drumuri orăşeneşti şi comunale, pentru drumul judeţean Arad – Felnac. Important este că aceşti bani nu vin din bunăvoinţa lui Victor Ponta sau pentru că i-am fi adus noi, parlamentarii, cu sacoşele cum se lăudau unii când erau la guvernare. În guvernarea Ponta, banii vin pentru cetăţeni şi pentru nevoile cetăţenilor, nu pentru baronii locali şi nu pe criterii politice. Este un drum spre normalitate pe care vrem să îl parcurgem mai departe, cu sprijinul arădenilor!


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor