Trei bărbați au fost proiectați dintr-o căruță, în urma impactului frontal cu o mașină

De Diana Dutu
Reactualizat la:
9Comentarii
Trei bărbați au fost proiectați dintr-o căruță, în urma impactului frontal cu o mașină
© FOTO: Fb. radararad
Accidentul a avut loc vineri seara, pe drumul dintre Seleuș și Ineu. Atelajul în care se aflau cele trei persoane era nesemnalizat.

Un eveniment rutier spectaculos a bolcat traficul, vineri seara, pe DJ 792, între Seleuș și Ineu. Potrivit informațiilor pe care le deținem, un autoturism care circula dinspre Ineu spre Seleuș, în timp ce se afla în depășire, a intrat în coliziune frontală cu o căruță care venea din sens opus. Șoferul mașinii nu a avut cum să vadă atelajul pentru că acesta era nesemnalizat. În căruță se aflau trei bărbați în jur de 30 de ani, se pare toți aflați în stare de ebrietate. În urma impactului dintre autoturism și căruță, cei trei ocupanți ai atelajului au fost proiectați pe câmp. Șoferul mașinii nu a pățit nimic.

„S-au trimis două echipaje de la Ambulanța din Ineu și un echipaj de prim-ajutor, tot din Ineu.Una dintre victime a avut fractură deschisă de gambă și traumatism craniam fără pierdere de conștiență. A doua victimă – un traumatism cranian, fractură de gleznă și o plagă penetrantă palmară. A treia victimă era cu contuzie toracică. După ce li s-a acordat primul ajutor, cele trei victime au fost transportate la Spitalul Județean Arad” – a declarat, pentru Jurnal arădean/ Aradon, dr. Mircea Merea, director al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

UPDATE1. Cei trei bărbați răniți au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Arad vineri, seara, în jurul orei 23.30. Simina Roz, purtător de cuvânt al spitalului, a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, că victimele erau conștiente, în stare stabilă și au rămas sub supravegherea medicilor.

UPDATE2. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că aseară (vineri seara-n.r.), în jurul orei 22.00, un bărbat de 47 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 792, dinspre Ineu spre Seleuș, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo (nesemnalizat corespunzător) care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 31 de ani, din Pîncota. În urma coliziuni,i a rezultat rănirea gravă a conducătorului atelajului și a unui bărbat de 49 de ani, de asemenea rănirea ușoară a unui alt bărbat de 35 de ani, ocupanți ai atelajului hipo. Continuăm cercetările” – a precizat Claudia Iuga, prutător de cuvânt al IPJ Arad.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor