Trei copii ai unei familii originare din Arad au murit, catapultați dintr-un microbuz, în SUA

De Diana Dutu
17Comentarii
Trei copii ai unei familii originare din Arad au murit, catapultați dintr-un microbuz, în SUA
Tragedie fără margini într-o familie baptistă originară din Arad, stabilită în SUA. Trei din cei opt copii ai familiei Doboș și-au pierdut viața în urma unui accident rutier produs în Springfield, Missouri.

S-a întâmplat joi după-amiază, în jurul orei 2.30, pe drumul expres I-44. Cei trei copii se aflau, alături de ceilalți cinci frați (între care și un bebeluș), într-un microbuz condus de mama lor.

Potrivit raportului poliției, citat de „Tribuna Românească” (ziarul românilor-americani, editat și tipărit la Chicago), „un camion de mare tonaj care fusese parcat pe marginea drumului expres a încercat să reintre în trafic. Automobilul de tip microbuz care avea la bord copiii era încadrat să intre pe drumul expres, pe banda de acces. Camionul a intrat în calea microbuzului, determinând pe șoferul acestuia, Claudia Doboș, de 35 de ani, să vireze brusc pentru a evita o coliziune. Microbuzul a ieșit de pe carosabil și a lovit o barieră de cablu. Trei copii au fost catapultați din microbuz. Ei au fost declarați decedați la fața locului. Toți cei din vehicul purtau dispozitive de siguranță” – se arată în raportul poliției, citat de „Tribuna Românească.”

Traficul rutier a fost închis, în timp ce echipajele de salvare au acordat primul ajutor celor implicați în accident. Dacă pentru Olivia (8 ani), Angelina (7 ani) și Julia (6 ani) nu s-a mai putut face nimic, ceilalți șase răniți (toți, membrii ai familiei Doboș: mama și cinci copii – patru fetițe și un băiat) au fost transportați la Spitalul Cox South din Springfield, cu leziuni corporale.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor