Trei filme în trei zile, la Cinema Arta

De Eugen Rogojan
Trei filme în trei zile, la Cinema Arta
Început de an „în forță” la Cinematograful Arta, cu trei proiecții organizate în trei zile.

Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația CitiZenit reiau programul de proiecții de la Cinematograful Arta. Luna ianuarie vine cu șase filme. Primele trei vor fi proiectate pe 17, 18 și 19 ianuarie, de la ora 20. Este vorba despre „Climax”, în regia lui Gaspar Noe, un film cu durata de 95 de minute, destinat celor care au împlinit deja 18 ani. Niște dansatori francezi se întâlnesc într-o seară de iarnă într-o școală abandonată, într-un loc retras, pentru a repeta. Petrecerea ia o turnură…halucinogenă în momentul în care își dau seama că băutura lor conține LSD.

Tot interzis minorilor va fi și filmul de vineri, 18 ianuarie – „The house that Jack built”, în regia lui Lars von Trier. Filmul urmărește povestea lui Jack, un criminal în serie foarte inteligent, descriind crimele care l-au format pe acesta. Sâmbătă, de la 20, „Cold war”, în regia lui Pawel Pawlikowski, va rula pe ecranul de la Arta. O poveste pasională de iubire între doi oameni cu povești și temperamente diferite, petrecută în timpul Războiului Rece, în Polonia, Germania, Iugoslavia și Franța, filmul descrie o poveste de iubire imposibilă într-o perioadă istorică…imposibilă.

Programul lunii va mai aduce în fața arădenilor și filmele „Un pas în urma serafimilor”, „Dogman” și „Happy end”, în cea de-a doua jumătate a lui ianuarie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !