Trei remize şi o victorie la trasul cortinei!

De Daniel Scridon
Trei remize şi o victorie la trasul cortinei!
ARAD. Punct final în ediţia 2018-2019 a eşalonului fotbalistic cu numărul trei. Cu cele patru reprezentante ale sportului rege judeţean clasate în prima parte, între locurile 2-7. În ultima rundă, cea cu numărul 30, am consemnat trei remize la unu şi o victorie la limită.

În formula: Jianu – Nagy, Calvin, Bercu, Burlă (min. 77, A. Popa), Filimon, Lazea, M. Popa, D. Rusu (min. 86, Obrad), Istrate (min. 74 Sulea), Trabalka (min. 63, Marton), „şoimii” din Lipova au încheiat sezonul cu un succes, scor 1-0 (gol Istrate min. 13), în disputa u CSC Ghiroda. Locul 2 este văzut astfel de antrenorul Flavius Sabău: „Ne-am fi dorit mai mult, dar nu ştiu dacă eram pregătiţi, pe toate palierele, pentru a juca în liga secundă”.

Dagău – Sabău, Lazăr (min. 68, Clej), Al. Pavel, Siminic, Piț, Fl. Gâlcă, Suslak, Ciornei (min. 90, Ianc), Matei, Bozian (min. 63, Modan) a fost echipa trimisă pe teren de antrenorul Adrian Abrudean în disputa celor de la Crişul Chişineu Criş împotriva Unirii Albă Iulia. A rezultat o remiză, scor 1-1 (gol Modan min. 82), care a parafat menţinerea grupării din Cetatea Unirii în Liga 3.

În alcătuirea: Stănilă – Polgar, Nistor, Sabău, Mager, Prună, Mihuța, Deta (min. 90, Gruiescu), Vlad, Capătă (min. 69, Matiș), Bulza (min. 73, Iuga), „sămădăii” de la LT Cermei şi-au atins scopul în disputa cu Metalurgistul Cugir: un punct pentru locul 4. A fost 1-1, golul echipei pregătite de Radu Anca fiind semnat de Mager min. 82.

Horvat – Pop (min. 30, Petculescu), Onuțan, Forizs, Dărăban, Ember (min. 71, Deliman), Ciochină, Susan (min. 65, Szekely), Mateucă, Vereș, Enciu (min. 82, Rugină) a fost formula gândita de Cristi Todea în remiza, scor 1-1 (gol Petculescu min. 50), obţinută pe terenul „lanternei roşii”, SC Ocna Mureş. Iar sebişenii reuşesc o performanţă de apreciat: 11 jocuri consecutive fără înfrângere.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !