La 1410, Aradul avea deja un prim spital – cel din Lipova, înființat de Comitele Timișoarei. În 1834 se înființa Spitalul Municipal din Arad, un spital în care toți medicii de secție aveau doctorate luate în străinătate, dar prin 1800, Aradul avea deja un spital municipal pe strada Eminescu. Acestea sunt doar câteva din datele extrem de interesante legate de istoria medicinei arădene de-a lungul a trei secole, date care se regăsesc în cartea „Medicina arădeană – 300 de ani de istorie”, scrisă de Cserni Alex. Volumul s-a bucurat de o lansare într-un cadru aproape perfect, am spune noi – „Gala sănătății arădene”, eveniment ce a avut loc pe 27 noiembrie la Palatul Cultural Arad.
Autorul cărții
Cine este însă autorul acestei istorii a medicinei arădene? Cserni Alex a fost asistent medical la Spitalul Clinic Judeţean Arad, la laborator, a fost pasionat de lupta împotriva microbilor dar, încă de mic, a fost pasionat de colectarea de diverse documente mai mult sau mai puţin medicale. În vara acestui an a organizat chiar o expoziţie cu documente medicale legate de Arad, eveniment găzduit în holul Consiliului Județean Arad. Şi tot Consiliul Județean, prin intermediul Bibliotecii arădene, a fost cel care a susținut financiar apariţia acestui volum, născut din preocuparea autorului pentru documente şi istorii medicale.
O carte… din pasiune
„Deoarece am adunat extrem de multe documente, am încercat să le sortez, să le aranjez într-o structură clară a medicinei arădene întinsă pe trei secole. Firul călăuzitor a fost acela de a prezenta, pe înțelesul tuturor arădenilor, nu doar al celor din lumea medicală, istoria sănătății arădene, marile personalități care au acționat în acest domeniu, cum au luat ființă instituțiile medicale din Arad, respectiv care au fost eforturile populației la înființarea aceste instituții. Nu este o carte cu structură academică, ci doar una realizată din dorința de a aduce publicului interesat cât mai multe informații despre medicina arădeană”, susține autorul.
Și astfel, parcurgând volumul, care s-a bucurat la lansare de prezentarea făcută de dr. Alexandru Dumnici, numit de Cserni Alex drept istoricul medicinei arădene, poți afla printre altele faptul că în secolul 19, Aradul avea deja trei farmacii care adunaseră premii importante prin Occident pentru produsele preparate aici, sau faptul că existau peste 20 de spitale medicale improvizate în școli și fabrici în Arad în timpul Primului Război Mondial.
Arhive şi arhive
Cartea lansată cu ocazia „Galei sănătății arădene” a fost doar încununarea unei lungi perioade de studii legate de medicina de aici, cercetări care l-au dus pe autor în arhiva bibliotecii arădene, prin palatele de aici, dar și la Budapesta și chiar mai departe. La final, a văzut lumina tiparului un volum despre ce a fost mai important și demn de prezentat în cei 300 de ani analizați de medicină în Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!