Treisprezece irakieni, opriți la frontiera Turnu

De Diana Dutu
1Comentariu
Treisprezece irakieni, opriți la frontiera Turnu
Poliţiştii de frontieră de la Turnu au depistat, joi dimineaţă, treisprezece cetăţeni din Irak care încercau să iasă ilegal din ţară.

E vorba de nouă persoane de sex masculin, patru de sex feminin dintre care doi minori, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Irakienii au fost reţinuţi la aproximativ 300 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru cercetări.

„S-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România, cu vârste cuprinse între 2 şi 31 de ani, care au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schenghen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă. Au mai relatat că s-au deplasat cu autoturisme taxi până în localitatea Turnu, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii” – precizează reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor