Trimis în judecată după ce a împuşcat un mistreţ

De Ioana Costas
7Comentarii
Trimis în judecată după ce a împuşcat un mistreţ
Un bărbat a împuşcat un mistreţ pe care l-a pus în maşină, iar în drum spre casă, „vânătorul” a dat nas în nas cu Poliţia.

Braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept sunt infracţiunile pentru care un „vânător” a fost trimis în judecată. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad – care au dispus trimiterea în judecată a bărbatului – „în ziua de 25 septembrie 2015 în jurul orei 20:30 inculpatul S.N. a împuşcat un porc mistreţ în zona fermei nr. 1 Miniş pe Valea Cooperativei aflată pe fondul de vânătoare nr. 32 Ghioroc, fără a avea autorizaţia necesară, utilizând o armă de vânătoare cu glonţ calibrul 223 REM. Ulterior, telefonic a cerut fiului său – suspectul S.N. – să se deplaseze cu autoturismul proprietate personală în apropierea fermei pentru a încărca animalul vânat în portbagajul autovehiculului fără a-l informa însă despre provenienţa ilicită a mistreţului. În drum spre domiciliu a fost oprit de către organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Ghioroc care s-au autosesizat cu privire la săvârşirea faptelor. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoria Lipova”.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor