Tripa: „Starea drumurilor județene este oglinda fidelă a activității domnului Cionca“

6Comentarii
Tripa: „Starea drumurilor județene este oglinda fidelă a activității domnului Cionca“
Liderii PSD Arad în frunte cu deputatul Florin Tripa acuză faptul că „în ciuda sumelor enorme alocate în urma unor contracte semnate de Ministerul Dezvoltării, situația drumurilor județene rămâne la fel de gravă. Arădenii își rup zilnic mașinile pe drumurile din județ, conducerea Consiliului Județean Arad dovedindu-se incapabilă să rezolve această problemă”.

Ce spune parlamnetarul PSD de Arad? „Iustin Cionca se supără fiindcă lumea îl consideră cel mai slab președinte de CJA din câți a avut PDL sau PNL. Dar când te uiți la starea drumurilor județene, orice om cu minim bun simț ar constata că sunt în cea mai proastă stare de la revoluție și până în prezent. Iar starea acestor drumuri este oglinda fidelă a activității domnului Iustin Cionca și a colegilor săi de la PNL. Am prezentat în nenumărate rânduri situația drumului Sântana – Pâncota, care este plin de gropi, reprezentând un adevărat pericol pentru arădenii care se încumetă să circule pe acel traseu. Suntem în plină vară, iar domnul Cionca n-a avut încă timp să dea dispoziție firmelor de casă ale PNL să repare acel drum. Probabil, așteaptă ca acele firme să finalizeze contestațiile pe la primăriile PSD și prin iarnă se vor apuca de lucru”.

„Conducerea CJA se arată incapabilă să rezolve această gravă problemă, deși a primit sprijin major din partea Ministerului Dezvoltării, care în ultima lună a semnat contracte în valoare de 155 de milioane de lei, pentru două drumuri importante, Arad – Pâncota – Buteni și Sânpetru German – limită județul Timiș. Tot cu bani de la guvern, s-a finalizat în acest an Felnac – Arad, iar alte drumuri urmează să fie finanțate pe PNDL 2. Dar Guvernul sau Uniunea Europeană nu pot să reabiliteze toate drumurile județului, nu pot să facă munca celor care conduc județul. Avem un buget generos la Consiliul Județean, dar din păcate aceste sume imense pe care domnul Cionca le are la dispoziție nu se reflectă și în starea drumurilor. Când dai 5 milioane de lei pentru sărbători câmpenești, ca să-ți îndestulezi firmele de casă, nu au cum să-ți mai rămână bani și pentru asfaltări sau măcar reparații la drumuri.Dacă domnul Cionca nu se simte în stare să rezolve această problemă, deși în campanie a promis marea cu sarea, ar fi indicat să lasă locul unei persoane competente, care să fie preocupată de soarta cetățenilor și de siguranța celor care aleg să circule cu mașina pe drumurile județene“, a mai declarat deputatul Florin Tripa.

Taguri: ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor