De notat este faptul că acest sens giratoriu, cel puțin din câte știm noi, este singurul de care am auzit să aibă trecere de pietoni prin mijlocul lui. Fără doar și poate, arădenii care au circulat prin această zonă au învățat că trebuie să fie foarte prudenți pentru a nu fi luați pe capotă de mașinile care intră cu viteză în sensul giratoriu. La rândul lor, șoferilor – din cauza vegetației din dreptul trecerilor pentru pietoni – le e aproape imposibil să vadă arădenii care așteaptă să traverseze. În special cei care vin dinspre Spitalul Județean Arad înspre Piața Mihai Viteazul.
Trotuar nou nouț la Intim
Trotuar nou nouț la Intim
Vineri, la orele amiezii, pe o vreme superbă, o echipă de muncitori destul de numeroasă lucra de zor la reabilitarea trotuarului din sensul giratoriu de la Intim, fiind ajutați de un cilindru – compactor și ustensilele din dotare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
România
Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!