Turcu spune că Dinamo riscă să nu primească licenţa

Bucureşti – Acţionarul FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, miercuri, că în cazul în care gruparea „alb-roşie” nu îşi achită datoriile se va supune legii falimentului şi riscă să nu mai primească licenţa de club profesionist.

„Dacă Dinamo nu plăteşte datoriile e simplu ca «bună ziua», intervine insolvenţa prin legea falimentului şi nu va mai primi licenţa. Dacă eu sunt dator în bancă, banca nu te execută? Eu am creditat la fel cum ar credita o bancă. Dacă ei nu au mai vrut să fiu în club şi au să-mi dea bani, ce să fac? Eu nu mai am ce să vorbesc cu ei. E treaba mea? Ce să fac acum, să mai aduc şi bani de acasă? Ei fac ce vor, ei conduc acolo şi eu ce să fac, să aduc cu bani de acasă? Asta e, următoarea etapă e falimentul, eu ce să fac? Ce, l-am provocat eu sau ei. Când m-au dat afară de acolo am zis că au soluţii. Când ai datorii la unu îl ţii lângă tine, hai să găsim o soluţie. Înseamnă că domnul Badea are soluţii. Eu nu am de ce să fiu îngrijorat. Cine are să-mi dea să fie îngrijorat”, a declarat Turcu.

Oficialul dinamovist spune că nu a solicitat bani pentru acţiunile pe care le deţine la FC Dinamo.

„Eu am depus o cerere de anul trecut să ies din rândul acţionarilor, dar dacă ei mi-au spus că nu au bani, am zis să-i înţeleg. Sunt două lucruri total diferite, eu nu am cerut banii pe acţiuni. Dacă vor să cumpere acţiunile, bine, dacă nu, nu”.

L.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !