Turismul se îndreaptă spre colaps?

De Andreea Pintea
Reactualizat la:
8Comentarii
Turismul se îndreaptă spre colaps?
© Turiști maghiari în municipiu FOTO: A.P.
Aradul pălește în comparație cu celelalte județe din regiune, atunci când vine vorba de atragerea turiștilor.

Aradul rămâne, în continuare, codaș în ceea ce privește turismul. Cei plecați să descopere orașele din România aleg să își petreacă nopțile în alte județe din regiunea de vest, Aradul rămânând un oraș de tranzit în care își petrec câteva ore, maxim o noapte. Chiar dacă vorbim despre turiști din România, sau despre turiști sosiți de pe alte meleaguri, în ambele situații interesul lor pentru oraș și județ se reduce la maximum o după-amiază petrecută în Arad. Pe cale de consecință, banii pe care îi „varsă” către firmele, hotelurile și restaurantele arădene sunt și ei puțini. Cum s-ar fi putut promova Aradul? O șansă ar fi fost câștigarea concursului Capitală Europeană a Culturii. Dar, din păcate, Aradul a pierdut în defavoarea Timișoarei, care cu siguranță va fi propulsată în topul turismului european în următoarea perioadă.

grafice-turism

Situația regiunii

Datele Institutului Național de Statistică (INS) nu sunt deloc îmbucurătoare atunci când ne referim la turismul din Arad. Dacă în primul trimestru din anul 2016, Aradul a înregistrat un număr total de 92.352 sosiri în unitățile turistice, în primul semestru din acest an numărul turiștilor veniți în Arad a fost mai mic cu 4.062. Surprinzător ar fi faptul că, potrivit INS, Aradul a fost singurul județ din regiune care a pierdut turiști în acest an. Restul județelor – Caraș-Severin, Hunedoara sau Timiș, au raportat cu câteva mii de turiști în plus față de anul precendent. Fără doar și poate, cea mai spectaculoasă creștere a fost în cazul județului Hunedoara, care de la 59.565 turiști în perioada ianuarie-iunie 2016 a ajuns în acest an la 70.740.

Procentual, sosirile din județul Arad au scăzut cu 4,4 procente, în timp ce la nivel de Regiune Vest a fost înregistrată o creștere de 5,4 procente – Caraș Severin +12,1%, Hunedoara +18,8%, Timiș +7,0%. Și în cazul înnoptărilor, Aradul are cea mai mare scădere din regiune. În timp ce Hunedoara a reușit să atragă pentru mai mult de o zi cu 7,1% mai mulți turiști, iar în Caraș au înnoptat cu 2,3% mai multe persoane, în Arad interesul turiștilor a fost mai scăzut decât anul trecut. Practic, din totalul celor care au înnoptat în Regiunea de Vest, doar 16 procente au fost în județul nostru, în timp ce Timișul și Carașul au atras, împreună, 68% dintre turiști.

145 de structuri turistice

Și totuși, Aradul nu duce lipsă de structuri de primire turistică ce au funcțiuni de cazare. Potrivit INS, anul trecut la nivel de județ existau 145 de astfel de structuri, cele mai multe fiind pensiunile turistice – 49, urmate de hoteluri – 34, pensiuni agroturistice – 24, vile turistice – 9, bungalouri – 7, hosteluri – 6, campinguri – 5, cabane turistice – 4 și căsuțe turistice – 3. Și totuși, se investește în turismul arădean. Una dintre investițiile de care merită să amintim este hotelul Ibis, ce se construiește aproape de urcarea pe Autostrada A1. Rămâne să vedem dacă pe viitor se va reuși relansarea turismului și Aradul va deveni mai atractiv, știut fiind faptul că un oraș dezvoltat din punct de vedere turistic generează și atrage sume importante de bani.

Cine sunt turiștii?

Reprezentanții Asociației Turism Alternativ, inițiatori ai proiectului Arad Free Tours, ne spun că „de obicei, turiștii călătoresc individual, sau în grupuri mici – de 3-4 persoane. Aceștia ajung pe cont propriu, nu prin agenții de turism, iar marea majoritatea se află doar în trecere, urmând să vizite orașe precum Timișoara, Oradea sau Szeged. De cele mai multe ori își alocă doar câteva ore pentru Arad, iar prin ghizii turistici voluntari, noi le arătăm municipiul”.

Taguri: , , ,


8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor