Turist maghiar găsit mort în Padiş

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
Turist maghiar găsit mort în Padiş
Cadavrul tânărului de 29 de ani a fost descoperit de salvamontiştii bihoreni în Avenul Negru.

Trupul tânărului maghiar Juhász Péter, dispărut săptămâna trecută în Padiş, a fost găsit marţi, 22 octombrie 2019, de salvamontiştii bihoreni în Avenul Negru. Cadavrul cetăţeanului maghiar a fost descoperit la o adâncime de aproximativ 80 de metri.

Salvamontiştii bănuiesc că omul a căzut în aven în timp ce-şi opera drona.

Este cea de-a treia coborâre a salvamontiştilor în aven. Vinerea trecută, două echipaje de salvamontişti au coborât în aven, dar nu au reuşit să ajungă atât de adânc şi să găsească trupul bărbatului dispărut din 17 octombrie 2019.

Joi, rucsacul cu actele tânărului şi aparatul foto al tânărului au fost descoperite de nişte turişti pe platforma de final a traseului „Lumea pierdută” (la aproximativ 5 m). Oamenii au anunţat imediat autorităţile. Acest fapt a determinat echipele Salvamont-Salvaspeo să creadă că acesta ar putea fi căzut în aven.

Familia tânărului de 29 de ani este cea care a sesizat, pe 18 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi salvamontişti au fost implicaţi imediat în ampla acţiune de căutare.

Sub buşteni

„În aceste momente se pregăteşte acţiunea de evacuare până la Valea Seacă de unde va fi predat Poliţiei. Vineri, două echipe de salvamontişti au coborât în aven, dar nu am reuşit să îl găsim. Astăzi, 22 octombrie, a treia echipă a coborât în aven şi l-a identificat sub nişte buşteni. Trebuie să vă precizez că morfologia avenului este foarte instabilă: crengi, zăpadă, pământ, buşteni, bolovani – tot ce pică se sus. Este o pâlnie imensă. Azi s-a pregătit o coborâre şi în Avenul Gemănata. Acum echipajele se regrupează şi se pregăteşte scoaterea cadavrului”, a explicat, marţi, Pinter Istvan, şeful serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Acesta a explicat că traseul „Lumea pierdută” este unul sigur, dar avertizează că cei care îl părăsesc pentru realizarea unor fotografii, fie ele cu aparatul sau cu drona, se supun unor riscuri. Cel mai probabil şi turistul maghiar s-a abătut de la traseu şi a căzut în aven.

„În ultimii 15 ani au avut loc două incidente pe traseu (entorse, dar şi acelea la început de traseu) pentru că turiştii au părăsit traseul turistic marcat pentru realizarea unor fotografii. Presupunem că şi el a încercat să filmeze cu drona. Rucsacul a fost găsit joi, la circca 5 m de platforma de final a traseului. Şi de acolo bănuiesc că a încercat să lanseze drona. Acolo zona este împădurită şi se presupune că a încercat să găsească o zonă unde să aibă spaţiu liber şi să-şi lanseze drona. Există panouri de atenţionare, în limbile română, maghiară şi engleză, prin care turiştii sunt avertizaţi să nu se apropie de gura avenului, pericolul fiind de alunecare sau de cădere în gol. Turiştii sunt avertizaţi, de asemenea, să nu părăsească poteca turistică, riscul fiind de accidentare. Din păcate, nu toţi le respectă”, a mai spus şeful Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !