UAV, prezentă la dezbaterile europene

De Valentin Goran
Reactualizat la:
UAV, prezentă la dezbaterile europene
Universitatea Aurel Vlaicu, invitată la Bruxelles la o întâlnire internaţională în care s-a dezbătut planul cincinal al Chinei.

China, considerată a doua mare economie mondială, acaparează tot mai mult interesul ţărilor europene. Mediul de afaceri dar şi cel universitar sunt în permanenţă interesaţi de oportunităţile oferite de această putere, aflată în plină dezvoltare. Invitaţia adresată Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad de a participa la întâlnirea internaţională cu tema: „ Al 13-lea Plan Cincinal al Chinei: Priorităţi, obiective şi oportunităţi” în Bruxelles a fost onorată prin prezenţa la dezbatere a lect.univ.dr. Gavrilă Mihaela, de la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială.

„Este foarte important pentru universitatea noastră să fim prezenţi la aceste dezbateri unde se discută despre viitorul relaţiilor dintre Europa şi China. UAV are deja stabile acorduri cu universităţi din China şi ne dorim pe viitor ca aceste parteneriate să se dezvolte atât în plan educaţional cât şi al cercetării ”a precizat prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV.

În cadrul dezbaterii de la Brussels s-a dezbătut impactul european pe probleme economice şi sociale legate de Al 13-lea Plan Cincinal al Chinei: Priorităţi, obiective şi oportunităţi. Prezentarea a fost realizată într-un cadru interactiv, într-o locaţie din proximitatea Parlamentului European, de către o comisie prezidată de prof.univ. Cai Fang, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale ale Chinei, specializat în problemele de economie chineză, reforme în angajabilitate şi migraţii populaţionale. „A fost o dezbatere la care au participat personalităţi din domeniul economic, social şi universitar din China, dar şi din alte state europene. A fost un bun prilej pentru a face cunoscută universitatea noastră, un bun prilej de a stabili contacte cu reprezentanţiu ai mediului universitar şi economic, prezenţi la eveniment, de a crea noi oportunităţi de colaborare cu parteneri din China dar şi din state ale Europei ”, a punctat Gavrilă Mihaela.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase