Uleiul uzat, pericolul din fiecare casă

De Andreea Pintea
6Comentarii
Uleiul uzat, pericolul din fiecare casă
Aradul este, încă, departe de a avea un sistem de colectare a uleiurilor menajere uzate, iar interesul arădenilor este unul deosebit de scăzut.

Uleiul menajer uzat curge fără opreliște în canalizare. Situația nu este una nouă, iar despre impactul devastator pe care uleiul menajer uzat îl are asupra mediului s-a tot amintit de ani de zile. Totuși, arădenii au rămas oarecum impasibili la eforturile depuse de unele asociații de proprietari pentru a se încerca o colectare specială a uleiurilor uzate, evitându-se pe cât posibil deversarea acestora în canalizare.

„Da. Avem o campanie de colectare a uleiului menajer uzat, dar interesul arădenilor este destul de scăzut. Am încercat să îi motivăm. Prin parteneriatele încheiate cu firmele acreditate să colecteze aceste uleiuri le putem oferi detergent de rufe în schimbul uleiului. Totuși, sunt puține asociații de locatari care au dorit să se implice activ în aceste acțiuni și, deși proiectul nostru este în continuare în derulare, nu prea există răspuns pozitiv din partea cetățenilor”, ne-a declarat Dorina Lupșe, președintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad.

ulei3

Proiect din 2016

În urmă cu doi ani, ULAL Arad venea în fața arădenilor cu proiectul prin care pentru 25 de litri de ulei ars, locatarii primeau 10 litri de detergent. De atunci însă, prea puține asociații s-au declarat interesate de acest proiect, deși sprijin din partea ULAL a existat. „Printre efectele nocive ale uleiului alimentar uzat aruncat la chiuvetă se află și corodarea și înfundarea instalațiilor de canalizare, fenomene care generează cheltuieli substanțiale în cadrul asociațiilor de proprietari atât prin desfundarea repetată a instalațiilor, cât și prin înlocuirea înainte de termen a acestora”, a declarat Dorina Lupșe în urmă cu doi ani, situația descrisă păstrându-se și în prezent.

Apel către asociații

Acum, în 2018, când Aradul va intra într-o nouă etapă a colectării selective a deșeurilor, ar trebui mai mult ca oricând ca asociațiile să ia măsuri. „Dacă există interes pentru colectarea uleiului menajer uzat, noi le punem la dispoziție datele de contact ale partenerilor noștri. Firmele le vor furniza recipiente pentru colectarea uleiului și îi vor ajuta să reducă poluarea cu ulei”, a mai spus Lupșe.

Poziția Companiei de Apă

„Compania de Apă Arad recomandă abonaților să evite să arunce uleiul alimentar uzat în toalete sau în chiuvete. Acesta se depune pe conducte. Mai mult, în timp, se ajunge la înfundarea și colmatarea acestora, în plus apele cu grăsimi ajung în stația de epurare”, spun reprezentanții instituției.

[caption id=”attachment_2018077″ align=”aligncenter” width=”535″]of oil of oil

[/caption]

De la poluare la eficientizare

Cât de poluant este uleiul? Ei bine, un raport întocmit de Green Raport arată: „Uleiul alimentar uzat are un efect devastator asupra mediului înconjurător. Un litru aruncat la canalizare poate polua un milion de litri de apă, cantitatea necesară unui adult să supraviețuiască timp de 14 ani. Însă acest efect este foarte puțin cunoscut de cei mai mulți dintre oameni, care în continuare aruncă uleiul la canalizare convinși fiind că a fost dizolvat de detergenții parfumați”.

Pe de altă parte, însă, uleiul uzat poate fi „o resursă importantă folosită în mod special pentru fabricarea biocombustibililor, constituind o alternativă viabilă plantelor cultivate în mod special și care ocupă mari suprafețe agricole. Dintr-un litru de ulei alimentar uzat se pot obține 900 de mililitri de biodiesel, iar din produsul secundar se produce un săpun natural, bun și pentru corpul uman”.

Puncte de colectare

Arădenii care sunt interesați să colecteze uleiul uzat din gospodării, trebuie să știe că există firme acreditate de către Agenția pentru Protecția Mediului care se ocupă cu această activitate, dar și companii private care desfășoară acțiuni de conștientizare și, de ce nu, educație. Astfel, există nu mai puțin de trei puncte de colectare a uleiului în cadrul benzinăriilor MOL: Bd. I. Maniu nr. 56-62, str. Zimandului nr.3, Bd. Aurel Vlaicu nr. 244-246. Și pentru a stimula colectarea uleiului, reprezentanții lanțului MOL au decis să îi recompenseze pe cei care înțeleg să nu arunce la canalizare acest deșeu. „Persoanele care vor înmâna la punctele de colectare din benzinăriile MOL cel puţin un litru de ulei alimentar uzat vor primi un cadou, în limita stocului disponibil. Procedura de predare este foarte simplă: uleiul colectat într-un recipient trebuie predat personalului din staţia respectivă”, spun reprezentanții MOL.

Implicarea ONG-urilor

La nivel național există mai multe campanii derulate îndeosebi de organizații non-guvernamentale sau asociații, prin care se încearcă diferite forme de colectare de uleiului uzat. De asemenea, în urmă cu doi ani, chiar în orașul vecin, la Timișoara, o femeie venise cu ideea colectării uleiului uzat cu bicicleta – un cargobike special conceput pentru a putea transporta bidoanele cu ulei.

Acțiunea: Conștientizăm împreună

În contextul în care conștietizare riscului uleiului uzat este cea mai mare problemă, un grup de arădeni s-au gândit să facă un eveniment mai deosebit pentru a stimula colectarea acestui deșeu. Sub egida: „Conștientizăm împreună”, sâmbătă, 5 mai, arădenii sunt îndemnați să aducă uleiul uzat colectat la Port Arthur, iar în schimb organizatorii vor prepara aproximativ 120 de litri de ciorbă. Ținta lor este să strângă pentru reciclare minim 1.000 litri.

Taguri: , , ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor