Preşedintele grupării arădene, Marcel Urban, este optimist cu privire la finalul acestui campionat: „Daţi încredere acestor fete, care nu cred că v-au dezamăgit. Fiţi alături de noi în cele 2 luni rămase până la finalul sezonului, pentru că avem o misiune de îndeplinit şi o putem îndeplini. Vom surprinde multă lume, iar cu un joc bun şi prin seriozitate putem accede în primele 4 echipe ale sezonului. În condiţiile în care ne aflăm, din punct de vedere financiar, ar fi o performanţă excepţională. Şi acolo orice se poate întâmpla”.
Ultima deplasare din play-out
Cu moralul ridicat după victoria de la Alexandria, ce ar putea fi decisivă în lupta pentru locul 7, galben-albastrele de la Univ Goldiş ICIM Arad au parte joi, ora 17,45, la Tg. Mureş, de ultima deplasare din Grupa valorică 7-10 a actualei ediţii a Ligii Naţionale de baschet feminin. Un succes în faţa celor de la Sirius ar apropia echipa pregătită de Bogdan Bulj de îndeplinirea obiectivului intermediar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
ARADON Sport local
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Local
Tupeu afișat fără nicio jenă de peneliștii care au distrus comuna Șeitin.
Mapamond
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse.
Local
Casa arde generalizat pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În locuință s-ar afla și o persoană.
Local
11 persoane au fost reținute, patru dintre ele fiind funcționari care activau pe "palierul de protecție".
1
Local
O fetiță de 13 ani și o femeie de 48 de ani au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare.
UT Arad
Conducătorii „alb-roșii” au luat poziție față de decizia FRF, învinuind Suporter Club UTA.
11
UT Arad
SCU se delimiteză de cele întâmplate la meciul Dinamo – UTA și consideră că măsurile sunt abuzive.
3
România
Ieşirile din spaţiul public referitoare la siguranţa produselor alimentare fără a aştepta analizele de la laboratoare autorizate nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi consumatorilor şi industriei de creştere a păsărilor din România, consideră vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dănuţ Păle.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!