Ultima zi de înscriere la Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului

De Daniel Scridon
Ultima zi de înscriere la Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului
Sub genericul „Împreună pentru un stil de viață sănătos”, astăti este ultima zi de înscrieri la Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului 2017 – ediția cu numărul 7. Evenimentul va avea loc în 27 mai 2017, iar doritorii de mișcare se pot înscrie pe www.maratonarad.ro până astăzi.

Până în acest moment s-au înscris peste 1000 persoane din România, Serbia, Austria, Italia, Ungaria, Polonia, Canada, Marea Britanie, Italia, Turcia, Grecia și Franța.

Participanții pot alege între 6 curse: cros 1 km FERONERIA; cros 6 km; ștafetă maraton; semimaraton – 21,097 km; maraton – 42,195 km; Ultramaraton – 52,75 km.

Noutățile ediției 2017 sunt următoarele:

– Medaliile pentru ultramaraton/semimaraton/maraton/maraton ştafetă: Participanţii decid, la înscriere, între patru tipuri de medalii: una având gravată Cetatea Aradului, a doua reprezentând Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare, a treia reprezentând Mănăstirea Hodoș-Bodrog și a patra cu Palatul Administrativ din Arad. Acest eveniment este singura cursă de profil în care participanții își pot alege medaliile;

– Cursa de semimaraton poartă numele lui Moșion Gheorghe (1933-2015), alergătorul amator care a fost o sursă de inspirație pentru o mulțime de apropiați ai sportului;

– Implicarea Companiei Feroneria Prod, care este și sponsorul principal al ediției din acest an, în ziua evenimentului, cu activităti surpriză și premii pt toate vârstele;

Ca în fiecare an sunt încurajați profesorii de sport și antrenorii să înscrie cât mai multe persoane și de a promova astfel bucuria alergării. Astfel, cei mai activi îndrumători din punct de vedere al numărului total de kilometri parcurşi de către cei mentoraţi vor fi premiaţi ulterior evenimentului.

De asemenea, se vor acorda premii şi pentru cluburile, instituţiile, companiile, structurile de învăţământ cele mai implicate în alergare, tot din perspectiva numărului total de kilometri parcurşi de către reprezentanţii acestora. Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului se vor premia cei mai ingenioși alergători din punct de vedere al costumelor de alergare utilizate.

Există cel puțin o cursă care se potrivește aproape oricui, rămâne ca cei interesați să se înscrie pe www.maratonarad.ro, site unde vor găsi și regulamentul evenimentului.

Evenimentul are ca scop încurajarea practicării sportului de către amatori și este organizat de către Clubul Sportiv Experiența Multisport, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Centrul Cultural Județean Arad, la inițiativa lui Sorin-Victor Roman.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase