Ultimele două prestaţii sub panou

De Daniel Scridon
Ultimele două prestaţii sub panou
„Umbra” campioanei de odinioară a Univ Goldiş ICIM Arad încheie cel mai „negru” sezon din istoria Ligii Naţionale de baschet feminin cu „dubla” pentru locurile 7-8.

Elevele pregătite de Ildiko Prisacariu întâlnesc Univ Cluj, într-o reeditare a finalelor din anii 90. Mai întâi, miercuri, ora 18, în sala din Alba Iulia şi apoi, joi, ora 12, în sala „Horia Demian” din oraşul de pe Someş.

„Cu multă greutate, am primit acceptul FR Baschet de a disputa ambele jocuri în deplasare. În situaţia financiară în care ne aflăm, organizarea unui joc pe teren propriu ar fi fost o povară pentru clubul nostru. Aşteptăm finalul sezonului, încercăm să ne plătim toate datoriile şi, probabil, vom lăsa pe alţii să facă mai multe decât noi pentru această echipă” – a spus Marcel Urban, preşedintele grupării arădene.

Cât despre banii alocaţi de Primărie şi CMC, la sesiunea 2016 de proiecte nerambursabile de susţinere a sportului de performanţă, aceştia vor putea fi accesaţi doar după semnarea contractului. Dacă va mai fi cazul….



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase