Ultimele zile de înscrieri

De Daniel Scridon
Ultimele zile de înscrieri
Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului are loc în acest an pe 6 octombrie.

Evenimentul Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului, ediția a VIII-a, se va desfășura anul acesta în 6 octombrie și constă în următoarele curse: Ultramaraton – 49,22 km, Maraton/Maraton ștafetă – 42,195 km, Semimaratonul Moșion Gheorghe – 21,097 km, Cros 6 km și Crosul Feroneria (0,7 km). Participanții se pot înscrie până vineri, 28 septembrie pe site-ul www.maratonarad.

Ca element specific acestui eveniment, doar în Arad participanții la cursele mari (ultramaraton, maraton, semimaraton) își pot alege, la înscriere, între cinci medalii cu următoarele simboluri: Cetatea Aradului; Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare; Mănăstirea Hodoș-Bodrog; Palatul Administrativ Arad; Hartă simbolică România la 100 de ani. Realizarea deosebită a medaliilor a fost posibilă prin implicarea gravorului arădean Zoltan Abraham.

Traseul pentru ultramaraton, maraton, semimaraton și maraton ștafeta este următorul: Primăria Municipiului Arad – B-dul – Str. Nicolae Grigorescu – Faleza Mureș – buclă Parcul Europa – Faleza Mureș – Pod rutier Micalaca – Str. Eugen Popa (zona pietonală) – Sens giratoriu – Str. Cetății (zona pietonală pana la sensul giratoriu aferent Ștrandului Neptun) – Podul Decebal (zona pietonală de pe partea dreapta spre sensul de coborâre către P-ţa Avram Iancu) – Faleza Mureș – Palatul Cultural – Str. Xenopol – Primăria Municipiului Arad. Traseul este parcurs de 6 ori pentru proba de maraton/ maraton ștafeta, de 3 ori pentru semimaraton și de 7 ori pentru ultramaraton. Cursa de 6 km este, de asemenea, pe o parte din acest traseu.

Crosul Feroneria se desfășoară pe ruta: Primăria Municipiului Arad – B-dul Revoluției – plecare spre intersecția cu Str. Nicolae Grigorescu, în dreptul străzii respective întoarcere pe B-dul Revoluției, partea cu Palatul Băncii Naționale și sosire în zona Băncii Transilvania, înainte de intersecția cu str. Horia.

Evenimentul este sprijinit de către numeroși parteneri locali precum și de către sponsorii: FERONERIA, Leoni, Yazaki, Herbalife, Webasto, CrossArad, Lexus Publicitate, Isostar, Flowers Boutique, Vegan Time, Perskindol și Făgăraș. Compania Feroneria Prod, sponsorul principal al ediției din acest an, va avea, în ziua evenimentului, activități surpriză și premii pentru toate vârstele.

Doritorii de mișcare se pot alătura echipei Experiența Multisport la alergările de grup din fiecare săptămână. Punctul de întâlnire este platoul de pe faleza Muresului din spatele Palatului Cultural Arad, lângă monumentul dedicat martirilor luptei anticomuniste, ora 19, în fiecare joi.

Ca în fiecare an sunt încurajați profesorii de sport și antrenorii să mobilizeze cât mai multe persoane și de a promova astfel alergarea pentru sănătate. Cei mai activi îndrumători din punct de vedere al numărului total de kilometri parcurși de către cei mentoraţi vor fi premiați ulterior evenimentului. De asemenea, se vor acorda premii și pentru cluburile, instituțiile, companiile, structurile de învățământ cele mai implicate în alergare, tot din perspectiva numărului total de kilometri parcurși de către reprezentanții acestora. În cadrul evenimentului se vor premia și cei mai ingenioși alergători din punct de vedere al costumelor de alergare utilizate.

Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului – 2018 este organizat de către Clubul Sportiv Experiența Multisport cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad și a Centrului Municipal de Cultură Arad, la inițiativa lui Sorin-Victor Roman.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !