Un adversar nedemn de Liga 2

De Daniel Scridon
Un adversar nedemn de Liga 2
În formula: Cioară – Dan, Crișan, Dubeștean, Siminic – Fuchs, Pavel (Suciu) – Leucuța (Vasi), Dragalina, Pirtea – M. Ion (A. Mihai), „şoimii” Pâncotei nu au avut emoţii în a se impune în Valea Domanului în faţa unei echipe, Metalul Reşiţa, încropită din juniori.

Punctele sunt importante, dar primul test adevărat pentru trupa pregătită de Ionuţ Popa va avea loc în proxima partidă de la Mioveni.

Pentru amatorii de statistici să descriem golurile unui succes lejer, 4-0: M. Ion min. 18 (bine servit de Pavel); Crişan min. 44 (angajare perfectă a lui Dubeştean); M. Ion min. 63 (fază lucrată de Dragalina şi Leucuţa) şi A. Mihai min. 84 (acţiune personală).

Cu banii la zi

Omiţând să amintească despre „ciuntirea” ultimelor salarii, tehnicianul de pe banca Pâncotei a vorbit despre situaţia financiară: „Jucătorii noștri au luat jocul în serios, au demonstrat caracter, chiar dacă toată săptămâna presa a scris că nu vom mai primi bani, că nu vom mai fi finanțați. Băieții au trecut peste acest prag de neîncredere și își manifestă la rândul lor, ca și mine, încrederea că cei din conducerea orașului se vor ocupa în continuare de finanțare. Suntem cu banii la zi, avem banii pe decembrie dați, urmează pe ianuarie și în rest totul este în regulă”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase