Un albanez si doi sirieni opriti din drumul ilegal spre spatiul Schengen

De Ioana Costas
Un albanez si doi sirieni opriti din drumul ilegal spre spatiul Schengen
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins trei cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente false.

NĂDLAC. Un albanez s-a legitimat cu o carte de identitate grecească pentru a ajunge în Italia, în timp ce alţi doi bărbaţi din Siria şi-au încercat norocul cu acte bulgăreşti false. Albanezul s-a prezentat la frontiera Nădlac, călătorind ca pasager într-un autoturism marca BMW, condus de un bărbat din judeţul Vrancea şi s-a legitimat cu o carte de identitate grecească. Poliţiştii de frontieră au descoperit falsul şi au stabilit că bărbatul are 35 de ani şi este cetăţean albanez. Acesta a declarat că dorea să ajungă în Italia. Tot la frontiera Nădlac, câteva ore mai târziu după depistarea albanezului, doi bărbaţi care călătoreau ca pasageri într-un autocar s-au legitimat cu două cărţi de identitate bulgăreşti, care în urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră s-a stabilit că sunt false. Bărbaţii, ambii în vârstă de 30 de ani, erau din Siria.

„Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi uz de fals”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !