Un alt început cu Târlungeni

De Daniel Scridon
Un alt început cu Târlungeni
© Dumitru Mitu
Veteranul eşalonului secund din fotbalul românesc, Dumitru Mitu a evoluat fundaş central în partida de la Călăraşi, iar explicaţiile le-a oferit chiar el: „E un post unde e nevoie de experiență și m-am sacrificat puțin.”

„Colegii mei de pe fund m-au ajutat mult la dublaje şi ne-am făcut binișor treaba în apărare. Din păcate, avem încă destule probleme de rezolvat, cum ar fi completarea lotului și efectuarea antrenamentelor pe terenuri mari. Cât despre jocul de la Călărași, a existat un moment psihologic la ultima fază din prima repriză, dacă Stavarache ar fi căzut în duel cu un adversar și s-ar fi dictat eliminare pentru fault din postură de ultim apărător. Dar, jucătorul nostru a continuat faza și a preferat un șut de la distanță”.

Runda viitoare, la Șiria, sosește un adversar (mai) abordabil, pe care „șoimii” l-ar putea încurca dacă se pun la punct cu transferurile. „Tărlungeniul are prima șansă, dar sperăm să-l legitimăm pe Dorinel Popa şi alţi doi-trei jucători străini și cred că se pune altfel problema. E foarte important să începem să marcăm și apoi mai vedem”, a mai spus Mitu.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase