Un arădean a câștigat 600.000 de lei la Loto

De Eugen Rogojan
5Comentarii
Un arădean a câștigat 600.000 de lei la Loto
Extragerea Loteriei Române de joi, 23 noiembrie, s-a dovedit a fi cu noroc pentru un arădean, care a reușit să câștige 633.292,40 de lei la Loto 5/40.

Reprezentanții Loteriei Române au anunțat că biletul norocos a fost jucat la Agenția 02-038 din Arad, adică cea de pe Calea Petru Rareș din municipiu (Grădiște). Deși câștigul arădeanului este de 633.000 de lei, ceea ce înseamnă peste 130.000 de euro, acesta va rămâne cu puțin peste 100.000 de euro – în jur de 475.000 de lei, după ce statul va impozita suma brută.

Banii, la București

Deoarece premiul depășește suma de zece mii de lei, pentru a își ridica banii, norocosul va trebui să meargă la București, la sediul Companiei Naționale Loteria Română S.A., plata urmând să se facă în termen de maximum 90 de zile de la data extragerii.

Numerele câștigătoare

Arădeanul a reușit să ghicească primele cinci numere extrase la Extragerea Loto 5/40, adică 25, 23, 38, 37 și 27. Acesta a fost singurul premiu de Categoria I, câștigându-se și unul de Categoria II (21.000 lei) și 104 de Categoria III (205 lei). În total, la tragerile loto de joi, 23 noiembrie, s-au înregistrat 11.174 de câștiguri, în valoare totală de 1.157.255,12 lei.

Agenție „cu noroc”

Interesant este faptul că de la aceeași agenție, de pe Calea Petru Rareș, în 2011 a fost cumpărat un bilet cu prețul de 26,5 lei, care i-a adus unui alt arădean premiul cel mare la 6/49, atunci în valoare de 41 de milioane de lei, în jur de zece milioane de euro. Premiul arădeanului norocos din 2011 a fost cel de-al treilea premiu ca valoare din istoria Loteriei Române.

6 din 49

Premiul cel mare, de Categoria I la 6/49, în valoare de 4,6 milioane de lei, a fost reportat pentru extragerea următoare, nefiind câștigat. Ultima dată, acesta a fost câștigat în luna octombrie de către un ieșean, valoarea premiului fiind atunci de 4,6 milioane de lei.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor