Polițiștii de frontieră de la Nădlac – Nagylak au depistat un bărbat de 42 de ani, din Arad, care a încercat să-și scoată din țară fiica minoră cu o procură notarială falsă. Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că nu știa faptul că documentul este fals. Arădeanul a mai precizat că intenționa să meargă în Franța. „În data de 18 septembrie 2018, în jurul orei 14:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară C.S., în vârstă de 42 de ani, călătorind într-un autoturism marca Volkswagen, însoţit de fiica sa C.A., în vârstă de 16 ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Arad. Cu ocazia efectuării formalităţilor la trecerea frontierei, bărbatul a prezentat pentru fiica sa minoră o procură notarială deoarece mama fetei nu îi însoţea. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că procura notarială prezentată nu îndeplinea condiţiile uneia autentice, fiind falsă. Faţă de cele constatate, însoţitorul minorului a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul nu este unul autentic şi intenţiona să ajungă împreună cu fiica sa în Franţa”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor doi şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Un arădean a încercat să-și scoată fiica minoră din țară, prezentând o procură notarială falsă
Un arădean a încercat să-și scoată fiica minoră din țară, prezentând o procură notarială falsă
Tatăl unei fete în vârste de 16 ani a încercat să o scoată din țară prezentând la controlul de frontieră o procură notarială falsă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Zona Liberă Curtici Arad a solicitat majorarea taxelor de concesionare a terenurilor şi clădirilor.
Mapamond
Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) din Fâşia Gaza are „probleme de neutralitate” politică, dar Israelul nu a oferit încă „dovada” că unii dintre membrii săi ar avea legături cu „organizaţii teroriste” precum Hamas, concluzionează un raport transmis luni secretarului general al ONU, Antonio Guterres, informează AFP.
România
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectată în Competiţia oficială a celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes care va avea loc în perioada 14 - 25 mai, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.
Mapamond
Apărarea civilă a Fâşiei Gaza a declarat luni pentru AFP că a exhumat în ultimele trei zile aproximativ 200 de cadavre ale unor persoane ucise şi îngropate de forţele israeliene în gropi comune în incinta spitalului Nasser din Khan Younis, relatează AFP.
Mapamond
Insula Taiwan a fost lovită în zorii zilei de marţi de un nou seism cu magnitudinea 6,3, a anunţat agenţia de meteorologie din insulă, după ce luni au fost înregistrat mai multe cutremure, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Turnul de televiziune de 240 de metri din oraşul ucrainean Harkov, nord-est, s-a rupt în două, iar partea sa superioară a căzut la pământ, arată imagini obţinute de Reuters, după ceea ce oficialii locali au declarat că a fost probabil un atac cu rachetă al Rusiei asupra acestei infrastructuri de televiziune.
Local
Deputatul USR Arad și totodată candidatul partidului pentru Primăria Arad, Adrian Wiener susține că liberalii „și-au abandonat electoratul”.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!