Un bărbat a fost găsit mort pe marginea drumului, la Felnac

De Diana Dutu
Reactualizat la:
3Comentarii
Un bărbat a fost găsit mort pe marginea drumului, la Felnac
© FOTO: R.R.M
Întâmplare ciudată, marţi seara, în comuna Felnac. Un biciclist a fost găsit pe marginea şoselei, la ieşirea din localitate spre Arad, în curbă. S-a presupus că e vorba de un accident rutier, la faţa locului ajungând şi poliţiştii de la Serviciul Rutier. Dar presupunerile s-au dovedit a fi incorecte…

„Astăzi (marţi-n.r.), în jurul orelor 18.00, poliţiştii din Felnac au fost sesizaţi cu privire la faptul că a fost găsit cadavrul unei persoane de sex masculin pe raza localităţii Felnac, în afara părţii carosabile. Poliţiştii au stabilit că e vorba de un bărbat de 65 ani din Felnac. Nu există indicii că ar fi vorba de vreun accident rutier. Continuăm cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Se pare că, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe marginea drumului, bărbatul s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut. Ulterior, ar fi decedat. Cum de s-a întâmplat aşa ceva? Există două posibilităţi. E probabil ca bărbatului să i se fi făcut rău, decesul survenind fie în urma unui infarct, fie a unui accident vascular cerebral. O altă variantă luată în calcul este ca bărbatul să fi fost victima unei agresiuni. Dat fiind că afară era noapte la momentul primelor cercetări, nu s-a putut aprecia dacă pe corpul său erau sau nu urme de violenţă. Răspunsul îl vom primi de la medicii legişti.

felnac-1



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor