Un cadou condiţionat de un contract

28Comentarii
Un cadou condiţionat de un contract
ARAD – Abonaţii RDSRCS care nu au folosit telefonul mobil primit bonus trebuie să-l returneze firmei.

Au primit acasă o scrisoare din partea firmei RCSRDS prin care li se solicita să restituie telefonul mobil, în termen de 15 zile. E vorba de Digi Mobilul primit la încheierea contractului de servicii de telefonie. Fiecare abonat era anunţat că are două opţiuni „Poţi opta pentru abonamentul de telefonie mobilă cu 2 euro (fără TVA) sau poţi achiziţiona telefonul la preţul de 30 euro (fără TVA) după predarea cartelei Sim” se preciza în scrisoare.

În caz de întârziere la predarea telefonului se va percepe o penalizare de 1 euro pe fiecare zi. Oamenii s-au speriat, majoritatea dintre ei fiind pensionari şi au venit la caseriile firmei pentru a-şi preda telefoanele. Şi au stat câte două, trei ore la rând, pentru că procedura de predare este destul de stufoasă şi necesită mult timp.


Se respectă contractul

Aceste înştiinţări aduse abonaţilor au la bază o precizare contractuală, pe care însă majoritatea nu au citit-o. În contract este specificat că, dacă nu se utilizează telefonul mobil timp de două luni, acesta trebuie returnat. Se impune precizarea că acest telefon este oferit în custodie, adică nu devine proprietatea abonatului, ci rămâne la el doar pe perioada valabilităţii contractului. Mulţi abonaţi au înţeles că Digi mobilul le-a fost oferit cadou, fără nici o obligaţie. Florin Babău, director comercial al filialei Arad, a precizat că „Acei abonaţi care au fost invitaţi la caseriile noastre pentru a preda telefonul, sunt doar cei care nu au utilizat deloc acest telefon în ultimele trei luni. Predarea telefonului mobil şi a cartelei SIM se face fără nici o plată suplimentară”.

Această clauză este valabilă şi în cazul altor pachete de servicii care au ca bonus un telefon mobil. Conform precizărilor din parte firmei singura condiţie pentru a-l păstra este să fie şi utilizat. În Arad au fost trimise aproximativ o mie de astfel de scrisori pentru acei abonaţi care au uitat să şi vorbescă la el.

JA-M.A.



28Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor