24. ianuarie 2011 10:40; Reactualizat la: 24.01.2011 10:40


Un exerciţiu de dictare

Cine „conduce” ţara aceasta? Cui trebuie să-i „mulţumim” pentru starea naţiunii?

Profesorii, medicii, militarii în rezervă, pensionarii, mamele cu nou născuţi şi cele care au copii cu dizabilităţi, atâtea alte categorii asupra cărora s-a pogorât „reformarea statului” spre cine să-şi îndrepte gândurile? Dar marile clanuri de jefuitori ai banului public, ei cui se cuvine să mulţumească? Revenind, cine este cel care plănuieşte şi trimite spre aplicare toate aceste năpăstuiri care s-au abătut asupra noastră?

 
S-a văzut în numeroase rânduri, am constatat şi sâmbătă: Traian Băsescu. El dispune, chiar şi din parcarea unui hypermarket, împingând un cărucior, ce trebuie făcut după decizia ÎCCJ, privind recalcularea pensiilor. Premierul, ministrul de Interne, înainte şi după proclamaţia lui Zeus, au tăcut mâlc. Poate că declaraţia şefului statului i-a pus în dificultate şi nu este exclus să fi rămas cu gura căscată când au luat cunoştinţă de ea. Au tăcut pentru că nu au ştiut cum să reacţioneze. „Oare, ce-o fi în mintea şefului” – s-au întrebat ei. Singura care ştia era Elena Udrea, cea care anticipase rezultatul consultărilor de duminică seara, de la Cotroceni: „Recalcularea pensiilor poate continua, dacă Guvernul ia o nouă hotărâre”. O Phytia sui generis, această doamnă Udrea, ale cărei predicţii seamănă cu ale unora, de la noi, care ştiau dinainte rezultatul unui meci trucat.
 
S-au adunat la Cotroceni ca să afle cum vede Traian Băsescu continuarea cruciadei împotriva militarilor. Şi cum o vede? Rămâne cum am stabilit! Retuşăm pe ici, pe colo. Sigur, Băsescu a avut grijă să ne spună că a fost vorba de o consultare. Cine să-l creadă? Cine îl ia în seamă pe Emil Boc şi, cu atât mai mult, cine îi ia în seamă ideile? Desconsiderarea pentru premier s-a văzut şi din faptul că, după întrunire, acesta a dispărut în ceaţă, fără vreo declaraţie. Or, normal era ca mai curând el să declare ceva, că doar e şeful Executivului. Iar dacă nu, măcar să stea mut lângă Zeus (când acesta ne spunea ce va face mai departe), pentru a ne da impresia că Executivul contează în ţara asta. Dar nu, Băsescu nu are nevoie de nimeni, iar „consultările” sale sunt, în fapt, dictări. Vorba lui Videanu, rostită duminică: „Ce a spus şeful statului nu se negociază, se respectă”. Nimic mai adevărat. Din păcate!
 
T.M.
Taguri: , ,

Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou