Un fenomen discret: cultura vie

Zona de excelenţă în cultură este creaţia, creatorul şi Uniunile de Creaţie Profesioniste (literatura la zi, artele vizuale complexe, creaţia în muzică, inclusiv în interpretare, în teatru aşijderea). Toate acestea nu pot fi măsurate cu şublerul şi rigla, oricâte iluzii scientiste l-ar potopi pe sociologul de serviciu, altfel bine plătit.


Sociolog care – musai doctor – în raport cu
aceasta, cu cultura vie, rămâne tot un
chibiţ de pe margine, tot un frustrat, tot un
contabil, ce-i drept unul care ştie să
paraziteze cu folos personal această zonă
fecundă. Ceea ce poate face, întâi
şi întâi, sociologul, care
măsoară cu sfoara şi
cântăreşte cu ocaua cultura, se
restrânge la zona de consum cultural (la cultura
înţeleasă ca adjuvant digestiv, ca
vinul, ca excitant fiziologic, ca distracţie sadea
pe la ospeţe vechi şi postmoderne, numite
acum şi „festivaluri”,
„concerte”, inclusiv electorale). Apoi, el,
sociologul, poate măsura instituţii
(structuri în fond birocratice) care
administrează, conservă sau difuzează,
diseminează cultura (biblioteci, muzee, galerii,
cămine culturale, biserici, şcoli, cluburi,
librării, cinematografe, unele zone mass-media,
spaţii publice convertite intempestiv la
desfăţ cultural).


Dar există ceva ce îi scapă lui, celui
care măsoară şi
cântăreşte cultura. Apropo, obiceiul
acesta, al măsurării ei minuţioase, a
venit din America în Vestul Europei. Mai
puţin poate în Franţa, ţară
conservatoare cultural, care păstrează
încă un cult intact al creaţiei vii
şi al creatorului ei. Acum, iată, obiceiul cu
pricina, poposeşte, impetuos, şi pe plaiurile
noastre, inclusiv arădene. Aşadar ce-i
scapă sociologului? Esenţa, miezul culturii,
valoarea ei: o poezie, naşterea ei, misterul
nevoii ei interioare, uneori mai mari pentru
celălalt, pentru cititor, decât chiar pentru
cel care, inspirat, o creează. O proză, cu
lumea ei ficţională mai vie, mai
adevărată şi mai expresivă
decât cea reală. O piesă de teatru
genial regizată. O pictură, o grafică, o
expresie sculpturală. O muzică care te
cutremură. Şi, poate, mai presus decât
toate acestea, îi scapă geometrului în
imponderabilele culturale de azi cea mai
preţioasă instituţie a culturii:
creatorul viu şi haloul lui de lumină pe care
discret şi generos o împrăştie
în jur. În absenţa lui cultura
îşi pierde nu doar reperul, punctul său
de sprijin, ci şi raţiunea ei intimă de
a fi.

Vasile Dan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !