Un indian vrea Liverpool

Un indian vrea Liverpool
Mukesh Ambani, cel mai bogat indian şi al şaptelea om de pe Planetă în topul celor mai mari averi, e interesat de gruparea engleză Liverpool.

Presa engleză anunţă că au existat contacte între cele două părţi încă de la finalul anului trecut, şi că au avut loc, recent, şi câteva discuţii preliminare. Alte două companii importante din India au mai negociat în ultima perioadă cumpărarea de acţiuni la gruparea de pe Anfield.

Ambani, în vârstă de 62 de ani, are o avere estimată la 19.5 miliarde de dolari, mai mult decât averea combinată a şeicului Mansour, proprietarul lui City, şi a lui Abramovich, de la Chelsea. Majoritatea banilor îi vin din acţiunile într-o companie petro-chimică care este un adevărat colos în industria respectivă, pe plan mondial. Are şi o companie înfiinţată în 1978, cu mai multe domenii de activitate, asigurări, media, imobiliare şi turism. În acest an, îi expiră şi contractul de sponsorizare al echipei de cricket a Indiei, estimat la 55 milioane de lire sterline, iar omul de afaceri e tentat să se reorienteze. În urmă cu un an, compania sa a fost la un pas de a semna un contract de sponsorizare cu Manchester United, pentru a avea sigla pe tricourile „diavolilor”, dar nu s-a mai concretizat.

Problema este că americanii Tom Hicks şi George Gillett Jr nu sunt intersaţi decât fie de o vânzare a clubului în totalitate, fie de vânzarea unor procente, dar sub 51 la sută. Deşi nu au fost printre favoriţii fanilor de la început, acum, când e evidentă problema financiară, patronii americani nu mai sunt deloc în la inima „cormoranilor”.

Înainte de criză, dou-ul american a refuzat o ofertă de jumătate de miliard de euro de la un consorţiu arab, afacere care le-ar fi adus un profit în jur de 125 de milioane de lire!

D.L.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !