Un lot întreg de capace defecte, pe străzi

De Valentin Goran
Reactualizat la:
11Comentarii
Un lot întreg de capace defecte, pe străzi
© FOTO: V. Goran
Plecând de la o semnalare a unui cititor referitoare la un capac de canal defect, am aflat că un întreg lot de astfel de capace prezintă defecțiuni.

Un zgomot, care îi scoate din minți pe arădenii ce locuiesc pe Ștefan Augustin Doinaș colțul cu Consiliul Județean Arad, scoate la iveală o problemă mult mai mare. Este vorba de capacele de canal care au fost montate imediat ce strada a fost reabilitată, la finele lunii iunie a acestui an. Dar ce se întâmplă? De fiecare dată când mașinile calcă capacul de canal, acesta scoate un zgomot. Pentru locatarii din zonă, zgomotul este, însă, precum picătura chinezească… Nu îi lasă să doarmă, nu îi lasă să citească, să se relaxeze, practic îi torturează. Locuitorii zonei nu mai știu ce să facă. Arădenii au ajuns ca și atunci când merg pe stradă să recunoască acest sunet. Aşa au ajuns în fapt să-şi dea seama că această problemă există pe mai multe din străzile reabilitate recent, semn că problema lor nu este singulară.DSC_6049

Sunetul și nervii arădenilor

Arădeanca Avrămuț Mioara vorbește în numele mai multor locuitori din zonă. „Nu mai știm ce să facem și la cine să mergem. Pare o situație scăpată de sub control. Fiecare mașină care trece peste el face ca acest capac să scoată un sunet care te termină cu nervii. Am făcut cereri la Primăria Arad și într-adevăr au trimis muncitorii companiei, care au reabilitat strada chiar a doua zi. Între timp un locatar a pus el ceva cauciuc și nu au mai fost probleme, însă muncitorii l-au scos și au înlocuit cu o garnitură care au spus ei că e bună. Ei bine, din păcate, a doua zi garnitura s-a dus și ne-am întors la vechea problemă. Am coborât și am vorbit cu muncitorii, care mi-au spus că întreg lotul de capace este cu probleme și că nu sunt garnituri la aceste guri ori sunt cu defecte. Știm că poate sunt probleme mai grave în oraș, dar nu mai putem cu acest zgomot, vă rugăm să ne ajutați cumva”, se destăinuie arădeanca.DSC_6056

Greșeala furnizorului

Am mers mai departe și am luat legătura cu reprezentanții SylcoTrans, firma care reabilitează străzile municipiului. Reprezentanţii acesteia ne-au explicat care este problema. „Într-adevăr multe capace bat. Noi am montat aceste guri de canal cu capace la cotă, lucrarea este bine făcută dar se pare că lotul pe care l-am achiziționat de la un furnizor din țară prezintă probleme. Nu putem să punem cauciuc, trebuie rezolvată problema. Vom lua legătura cu furnizorul căruia îi vom cere soluții, nu este vina constructorului, adică a noastră, ci a furnizorului. Ori capacul este defect din turnare, ori garnitura nu etanșează cum trebuie. Se poate ca acesta să fie un lot prost. Noi nu achiziționăm doar un capac, cumpărăm zeci de capace odată și până acum nu am avut probleme. Până vom rezolva cu furnizorul această problemă, vom găsi soluții și pentru capacul de pe Augustin Doinaș”, au declarat pentru Jurnal arădean și www.aradon.ro reprezentanții SylcoTrans.DSC_6080

În loc de concluzie

Ei bine, iată cum de la o problemă mică am ajuns la… o problemă mare. Mai exact, este posibil ca un întreg lot de capace de canal, ce au fost deja montate pe mai multe străzi din municipiu, să fie defecte. Nu putem decât să îi credem, momentan, pe cuvânt pe reprezentanții SylcoTrans care ne-au asigurat că vor rezolva problema și vor găsi o soluție. În același timp, îi reamintim constructorului că banii sunt ai contribuabililor, iar aceste lucrări trebui făcute de calitate şi dacă deja știu de problemă, trebuie să se ocupe de ea în regim de urgenţă. Vom urmări îndeaproape cum va fi rezolvată problema și vom reveni cu detalii la momentul oportun.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor