În paralel cu negocierile purtate cu jucătorii care vor forma lotul pentru sezonul viitor, oficialii utişti au în agendă şi alte subiecte fierbinţi. Cum ar fi, de pildă, locaţia de disputare a jocurilor de pe teren propriu. Prin vocea managerului Codru Grădinariu, am aflat că UTA va rămâne, cu certitudine, în Arad: „Le mulţumim celor din Şiria, au fost gazde extraordinare, ne-au ajutat să nu ne lipsească nimic, dar suporterii îşi doresc să ne întoarcem acasă, în municipiu, şi vrem să ţinem cont de părerea lor”.
Varianta de rezervă
Pentru că „operaţiunea sinteticul” este (încă) departe de a fi încheiată pe „Motorul”, iar timpul presează, UTA a ales ca variantă de rezervă terenul Banatul din Sînicolau Mic. Acolo se vor juca două-trei jocuri de pe teren propriu, până la finalizarea lucrărilor de la stadionul din Aradul Nou. „Vom cere omologarea ambelor arene. E adevărat, în Sînicolau nu vom avea mai mult de 1000 de locuri pe scaune, faţă de cele 4000 de pe Motorul, dar nu mai plecăm din Arad” – explică Grădinariu.
UTA a solicitat, în scris, Federaţiei să dispute primul joc oficial în deplasare, astfel că la Arad ne vom întâlni cu Manea et company, în etapa a 2-a, pe 11 august.
Despre marketing
În privinţa abonamentelor, acestea vor fi puse în vânzare în primele zile ale lunii august. Până atunci, însă, săptămâna viitoare, conducerea clubului se va implica în promovarea pachetelor pentru sponsorizare, ştiut fiind faptul că vechile înţelegeri au expirat, iar spaţiile de pe echipamentul utiştilor sunt libere şi aşteaptă doritori de a-şi face imagine (şi) cu ajutorul celei mai titrate echipe de Provincie din fotbalul românesc.
Amical cu Debrecen
După 2-2, cu Elore Bekescsaba şi 2-0, cu Ripensia Timişoara, băieţii pregătiţi de Ionuţ Popa au parte de un al treilea amical al verii. Sâmbătă, ora 17,30 (ora României), la Debrecen, alb-roşii vor întâlni, probabil, cel mai puternic adversar din pregătiri, gruparea maghiară de primă ligă ce a încheiat campionatul trecut pe locul 5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!