Un mort și patru răniți în urma unui accident pe Arad-Deva

16Comentarii
Un mort și patru răniți în urma unui accident pe Arad-Deva
© FOTO A.J Fb. Radar Arad
Un bărbat de 70 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Arad spre Deva, a pătruns pe contrasens și a acroșat un alt autoturism ce se deplasa regulamentar.

Deva. Un bărbat de 70 de ani a murit și alte patru persoane, între care un copil de 3 ani și șapte luni, au fost rănite, duminică, în urma impactului dintre două mașini, pe DN7, la intrarea în localitatea Câmpuri Surduc, din județul Hunedoara. Potrivit ISU Hunedoara, citat de Mediafax, au fost transportate la UPU Deva două femei, de 68 și 43 de ani, cu multiple contuzii, precum și un copil de 3 ani și șapte luni, care a făcut atac de panică.

„O victimă era încarcerată și decedată și trei victime politraumatizate. Răniţii grav au fost transportați la UPU Deva, în timp ce o altă victimă a primit îngrijiri medicale la fața locului fără transport la spital”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara, citați de Mediafax.

Polițiștii rutieri au stabilit că șoferul care a provocat accidentul, un bărbat de 69 de ani, din Sibiu, a pătruns pe contrasens. În urma impactului cu un vehicul care venea din sens opus, acesta a murit.

„Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din județul Sibiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Arad spre Deva, a pătruns pe contrasens și a acroșat un alt autoturism ce se deplasa regulamentar, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Germania, de cetățenie germană. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto care a pătruns pe contrasens și rănirea a altor trei persoane, doi adulți și un minor, pasageri în autoturismul condus de șoferul vinovat”, au transmis reprezentanții Poliției Hunedoara.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, mai spun corespondenţii Mediafax.

Taguri: , ,


16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor