Un nou inceput pentru UTA?

De Leo Sfara
5Comentarii
Un nou inceput pentru UTA?
Trică și Marțian speră ca victoria contra Bistriței să îi motiveze pe jucători și mai mult în tentativa lor de a părăsi ultimul loc.

Arad. De multă vreme nu am mai văzut un meci al UTA-ei atât de tensionat. La asta a contribuit și arbitrajul lui Flavius Roșu, iar pentru arădeni s-a umplut deja paharul, căci au fost dezavantajați în mai multe rânduri de către „fluierași”. E prima dată când publicul – la fel de iritat ca și jucătorii – a cerut ca echipa să iasă de pe teren. Au fost scandări la unison din partea suporterilor, lucru care l-a încurajat pe George Neagu să ceară și el ieșirea colegilor de pe gazon. În tot acest timp, antrenorul Eugen Trică îndemna jucătorii la calm și le arăta să rămână în teren, deși câțiva dintre ei se îndreptau spre margine. Tot în premieră, galeria a țâșnit de la locul ei, venind la tribuna a II-a, pentru a protesta vehement, de pe garduri, la decizia arbitrului timișorean. Acesta a împins Bistrița, discret, tot meciul, spre poarta UTA-ei, totul culminând cu faza penalty-ului din minutul 71 și eliminarea lui G. Neagu. Iritarea tuturor a venit după ce – cu doar cinci minute în urmă – Sălăjan a scăpat singur cu portarul advers și a fost luat pe sus de un apărător advers, decizia lui Roșu trebuind să fie aceeași ca și în celălalt caz. E adevărat, Chibulcutean a jucat mingea, dar după ce l-a luat „cu fulgi cu tot” pe atacantul arădean.

Pe un drum bun

Cu victoria împotriva liderului, UTA și-a deschis calea spre părăsirea ultimului loc în clasament. O victorie la Motru, cu Minerul, ar face ca – automat – elevii lui Eugen Trică să salte în clasament. Chiar antrenorul arădenilor spunea, la conferința de presă de după meci ,că speră să fie un nou început, la fel ca și Adrian Marțian, în declarațiile de după partidă. Sperăm și noi ca dorințele celor doi să fie îndeplinite, căci o așa rușine nu a mai trăit UTA de multă vreme, să fie „lanterna roșie” a clasamentului.

Probleme în centrul apărării

Eliminarea lui George Neagu, coroborată cu accidentările lui Țabără și Ardelean (cuplul de fundași centrali cu care s-a început campionatul), îi dă bătăi de cap lui Eugen Trică. Se speră, însă, ca până la ora jocului unul din cei doi accidentați să fie bun de joc.

Taguri: , , , ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor