Un nou magazin Dedeman în Arad?

De Diana Dutu
31Comentarii
Un nou magazin Dedeman în Arad?
Reprezentanţii companiei au declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon că analizează în prezent această posibilitate.

Se vorbeşte, de ceva vreme, prin târg despre deschiderea celui de al doilea magazin Dedeman în Arad. Desigur, în susţinerea şi răspândirea acestui zvon stă şi numărul mare – tot mai mare de la o zi la alta – al cumpărătorilor care apelează la Dedeman pentru a se aproviziona cu materiale de construcţii, mobilă, gresie, faianţă, articole pentru grădină, obiecte sanitare, instalaţii termice sau electrice ori alte materiale pentru amenajări interioare. Sunt voci care susţin că s-a stabilit chiar şi amplasamentul viitorului magazin: pe DN 7, la ieşire din Arad spre Deva, aproximativ vizavi de Selgros.

Cât de adevărate sunt aceste zvonuri? Există sau nu există cu adevărat un proiect de investiţie al companiei pentru Arad? Am încercat să aflăm răspunsul la aceste întrebări luând legătura mai întâi cu Primăria, însă am fost informaţi că nu s-a depus nicio solicitare pentru eliberarea vreunor documente (gen certificat de urbanism). Aşa că am decis să ne adresăm chiar celor de la Dedeman. Iată răspunsul pe care l-am primit: „Deocamdată analizăm posibilitatea deschiderii unui nou magazin Dedeman în Arad, însă momentan nu am luat o decizie finală în acest sens” – au declarat reprezentanţii companiei pentru Jurnal arădean/ Aradon.

Despre companie

Înfiinţată în 1992, la Bacău, de fraţii Dragoș și Adrian Pavăl, compania Dedeman este evaluată în prezent la circa 2 miliarde de euro. Dedeman a devenit liderul pieței de bricolaj din România încă din 2010, iar în anul 2015 a devenit al patrulea cel mai mare jucător din bricolaj în Europa Centrală și de Est, cu o cotă de piață de 1,9%, conform unui studiu realizat de polonezii de la PMR. Anul trecut, compania ajunsese la 49 de magazine și peste 10.600 de angajați.

Taguri: , ,


31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor