Un one-man-show cu succes garantat

„Apropo, aţi chemat pompierii?”, one-man-show-ul actorului Zoltan Lovas, în regia Lianei Didilescu, a ţinut afişul teatrului arădean timp de cinci ani. E un spectacol de măiestrie actoricească, pe care publicul o simte şi o apreciază.

Şi nu doar publicul de aici, ci şi din alte oraşe, pe unde spectacolul a călătorit la festivaluri. Şi nu numai din ţară, ci şi din Novi-Sad, Vrşeţ, Gyula.

După doi ani, s-a dovedit că spectacolul încă mai poate să ţină afişul. Sâmbătă seara, la „Apropo, aţi chemat pompierii?”, jucat îndeobşte în holul roşu în faţa unui public mai restrâns, sala mare a Teatrului „Ioan Slavici” a fost plină. Cu aceeaşi energie, cu acelaşi talent, cu acelaşi simţ al improvizaţiei, Zoltan Lovas a reuşit un adevărat one-man-show, aplaudat şi ovaţionat de public minute în şir la finalul reprezentaţiei.

„Apropo, aţi chemat pompierii?” se va juca în continuare în această stagiune la Teatrul „Ioan Slavici”. Pe actorul Zoltan Lovas, publicul îl mai poate vedea în „Anonimul veneţian” şi în „Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”, ambele la sala mare a teatrului. În ambele spectacole, Zoltan Lovas o are ca parteneră pe actriţa Claudia Ieremia.

C. L.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !