Un pas mare pentru Via Carmina!

Reactualizat la:
Un pas mare pentru Via Carmina!
ADVERTORIAL. La începutul lunii octombrie, Via Carmina a anunțat, în premieră, succesul în negocierea dintre părți pentru a face posibilă construcția unei intersecții la intrarea în cartierul situat la iesire din Arad spre Vladimirescu. Prin acest proiect, Via Carmina a devenit astfel primul dezvoltator care construiește în regie proprie o intersecție publică în Arad, oferind și un model de dezvoltare urbană în care inițiativa privată depașește activitatea publică.

Vă reamintim că Via Carmina beneficiază de acces în cartier, direct din DN 7, dar dezvoltatorul a dorit realizarea unei intersecții moderne, un proiect care a fost mulți ani blocat, deși a existat mereu finanțare din partea dezvoltatorului.

Astăzi, avem vești bune de la Via Carmina și locatarii cartierului care, pot, în sfârșit, să aștepte modernizarea accesului în cartier la începutul anului viitor.

Am aflat că dezvoltatorul a achiziționat din fonduri proprii un teren vecin cu suma de 60.000 euro pentru a accelera dezvoltarea proiectului, deși aceasta intersecție va deservi și cartierele învecinate. Pe de altă parte, Primăria Vladimirescu a oferit acordul pentru folosirea unei alte suprafețe de teren necesare pentru construcția intersecției moderne, cu benzi de decelerare.

Din declarațiile dezvoltatorului, pentru a avea undă verde, mai rămân aprobările de la CNADR care au promis că vor prioritiza acest proiect.

“ Vreau să mulțumim tuturor celor care susțin acest proiect public.

Mulțumim proprietarului terenului vecin care a fost de acord să ne vândă o parte din teren, dar vreau să mulțumim, în mod special Primariei Vladimirescu, pentru acordul de folosință asupra unei alte parcele, care va fi transformată în intersecție.

Noi suntem cei mai încantați de acest progres, este un obiectiv realizat, chiar un vis împlinit, după mulți ani de negocieri, cu toți “actorii”, atât cei privați cât și cei publici.

Chiar dacă nu a fost ușor pentru noi, și clienții noștri au trebuit să aștepte după acest proiect, astăzi, putem să le oferim o certitudine că Via Carmina a devenit nu doar cel mai mare cartier de case noi din Arad, dar și cartierul care va avea cel mai modern acces, cu norme ridicate de siguranță. Și nu ne oprim aici. În continuare, avem pe agendă aducerea în cartier a unor servicii noi, care să contureze și mai mult ideea și misiunea noastră: Cartierul arădean cu cele mai înalte standarde de locuit” au declarat ieri oficialii Via Carmina.

O altă veste bună este promisiunea Primariei Vladimirescu legată de cofinanțarea, cu până la 40.000 euro a amenajării ulterioare a intersecției, alături de dezvoltatorul Via Carmina. Această amenajare, va cuprinde mobilier urban, spații naturale și construcția unei stații de tramvai.

Sperăm ca, în viitor, să vedem și alte inițiative private din partea altor dezvoltatori sau companii pentru a crește standardele în acest oraș. Investitiile în oameni vor fi tot timpul apreciate, mai ales dacă vin din mediul privat.

DJI_0702 intrare

DJI_0747

Taguri: