1. februarie 2011 13:31; Reactualizat la: 1.02.2011 13:31


Un referendum făcut degeaba

În 22 noiembrie, 2009, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, am fost chemaţi la referendum, în chestiunea trecerii la un parlament unicameral şi a reducerii numărului de parlamentari la cel mult 300.

Mulţi au pus la îndoială seriozitatea acelui referendum şi vedeau în el o mutare „şmecheră” a lui Traian Băsescu pentru a atrage simpatia şi, fireşte, voturile electoratului. Aşa a şi fost, Traian Băsescu a câştigat un nou mandat prezidenţial, iar majoritatea celor prezenţi la urne a votat pentru parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.

Mai vorbeşte, astăzi, cineva despre parlamentul unicameral? Nu mai vorbeşte nimeni. Nici măcar Traian Băsescu, iniţiatorul referendumului, care, la vremea respectivă, părea foarte pornit să vadă cât mai curând posibil reformarea parlamentului. Desigur, nu preşedintele este cel care modifică forma de organizare a parlamentului, ci parlamentarii înşişi. La fel de adevărat este însă că preşedintele, dacă ar fi interesat cu adevărat de crearea unui parlament unicameral, ar putea să se folosească de majoritatea de care dispune, să-i dea un imbold ca să acţioneze în sensul dorit. Cum a făcut-o în alte ocazii. Asta, cu atât mai mult cu cât chestiunea parlamentului unicameral nu mai este una arbitrară – conform Constituţiei, Parlamentul este obligat să acţioneze în conformitate cu voinţa electoratului, exprimată prin referendum.

 În mod evident, parlamentarii ignoră rezultatul referendumului, iar preşedintele se preface şi dumnealui că a uitat de problemă. O fi vorba de o abandonare tacită a subiectului? Tot ce se poate. Pentru trecerea la un parlament unicameral este nevoie de modificarea Constituţiei, or, nu se întrevede ziua în care se va petrece acest lucru. Mai mult, în noul proiect de lege electorală, elaborat recent de Autoritatea Electorală Permanentă, norma de reprezentare rămâne aceeaşi. Adică, pentru Camera Deputaţilor norma de reprezentare este de un deputat la 70.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului, norma de reprezentare este de un senator la 160.000 de locuitori. Ce ne spun aceste prevederi? Ne conving, o dată în plus, că referendumul din 22 noiembrie 2009 a fost doar o manipulare a electoratului, nimic mai mult.

T.M.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou