Un șofer beat s-a răsturnat cu mașina în Vlaicu

De Ioana Costas
43Comentarii
Un șofer beat s-a răsturnat cu mașina în Vlaicu
© Foto: MOIS VLAD, radararad
Un șofer aflat sub influența alcoolului s-a răsturnat cu mașina după ce inițial a intrat cu ea într-un copac. S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri în Vlaicu, în zona intersecției cu strada Școalei.

Conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar în urma rezultatului polițiștii l-au condus la spital pentru recoltarea de probe biologice pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia. În acest caz polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că în dimineața zilei de 26 mai, în jurul orei 2.30, un tânăr de 22 de ani, din Zădăreni, a condus un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, din direcția Fortuna spre UTA, și în apropierea intersecției cu strada Școalei, a pierdut controlul asupra autoturismului care a derapat, părăsind partea carosabilă și lovind un copac, după care s-a răsturnat. Conducătorul auto a fost accidentat ușor, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,65 mg alcool/l în aerul expirat. Conform procedurii a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Polițiștii continuă cercetările”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Taguri: , ,


43Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor