Un șofer sub influența alcoolului a intrat în coliziune cu sensul giratoriu. „Ieri, 1 decembrie, în jurul orelor 16.15 un bărbat de 54 ani din Arad a condus un autoturism pe DN 79 dinspre Sânleani înspre municipiului Arad, iar la intersecție cu sensul giratoriu marcat și semnalizat, pe fondul neatenției în conducere a intrat în coliziune cu acesta, a derapat și acroșat un indicator rutier. În urmă testării cu aparatul alcool-test, s-a constat că bărbatul în cauză avea o alcoolemie de 0.57 mg/ alcool pur în aerul expirat. Continuăm cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, ne-a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad.
Un șofer sub influența alcoolului a intrat în sensul giratoriu
Un șofer sub influența alcoolului a intrat în sensul giratoriu
Un accident ușor s-a produs ieri după masă în zona Sânleani, pe Drumul Național 79 Arad- Oradea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Local
Una dintre personalitățile marcante cu care Aradul se mândrește este academicianul prof. univ. dr. Ioan Bolovan, unul dintre istoricii remarcabili ai României și probabil cel mai fervent cercetător și promotor al istoriei transilvănene, bănățene și mai ales arădene. Decorat de Președintele României, Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” Arad și ales Cetățean de Onoare al Aradului în anul 2023, profesorul Ioan Bolovan a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări, având în vedere rădăcinile sale arădene , precum și aplecarea specială ca istoric asupra evoluției în timp a Aradului.
România
O provocare online pe care un tânăr a pus-o în practică în Oradea i-a adus un proces și o amendă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
3
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!