Un şut în fuziune

La Arad, democraţii vor fuziune, în timp ce liberalii spun că „nu e momentul” Gheorghe Seculici a declarat, ieri, că fuziunea PNL-PD „este mai oportună ca niciodată” şi le-a cerut colegilor din Alianţă o întâlnire în care să fie dezbătut acest proiect.

„Cred ca este momentul sa discutam cu cartile pe fata si am solicitat
colegilor o întâlnire de urgenta a Aliantei la nivel local. PD sustine
ca acest proiect este viabil”, a spus Seculici.

De cealalta parte, presedintele PNL Arad, Sever Jurca, a spus ca „fuziunea
mai poate astepta”. „Nu este momentul unui astfel de proiect. Mai
curând trebuie sa ne preocupe colaborarea mai buna în Alianta, decât
sa ne unim”, a spus Jurca.

Liderul liberal a precizat ca membrii locali ai partidului sunt retinuti privind
fuziunea si ca o accepta doar daca PNL îsi va pastra identitatea. Liberalii
aradeni si-au exprimat optiunea privind fuziunea cu PD în 19 februarie,
în cadrul Delegatiei Permanente.

Atunci, din cei 114 delegati din judet participanti la întrunire, 71
au votat pentru fuziune, punând însa unele conditii, în timp
ce 43 de voturi au fost împotriva oricarei forme de fuziune.

Cei care au optat pentru fuziune au cerut ca PNL sa-si pastreze identitatea,
însemnele liberale, doctrina si sa se afilieze la liberalismul european.

Orlando Toader



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !