Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit, ascunşi într-un spațiu special amenajat într-o autoutilitară marca Peugeot Boxer, înmatriculată în Bulgaria, doi cetăţeni irakieni, un tânăr de 26 de ani și copilul său minor în vârstă de 3 ani, care au încercat astfel să iasă ilegal din ţară. „La controlul amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, politiştii de frontieră au descoperit, deasupra cabinei șoferului, un spaţiu special amenajat, în care erau ascunse două persoane. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, un bărbat în vârstă de 26 ani şi fiul său, în vârstă de 3 ani, ambii solicitanţi de azil în România. În cadrul primelor cercetări, cetăţeanul irakian a declarat că dorea să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi a recurs la această metodă deoarece nu dețineau documente de călătorie pentru trecerea frontierei”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranţi.
Un tânăr de 26 de ani și copilul său de 3 ani, ascunși într-o autoutilitară la frontieră
Un tânăr de 26 de ani și copilul său de 3 ani, ascunși într-o autoutilitară la frontieră
Reactualizat la:
Doi cetățeni irakieni, tată și fiu au fost descoperiți ascunşi într-o autoutilitară condusă de un cetăţean olandez.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
1
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
1
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!