„Acum 25 de ani această sală a găzduit ultima competiție de gimnastică artistică”, rememorează antrenorul Ciprian Hegyi, care se afla atunci printre protagoniștii de la aparate și care își vede astfel un vis împlinit.
Micile gimnaste ale CSM Arad, pregătite de Ciprian Hegyi şi Carina Franiov, s-au remarcat, obţinând următoarele rezultate: locul 1 cu echipa junioare 3 nivel 2 (10 ani), individual compus – loc 1 Marinescu Ayiana, tot ea a câștigat aurul pe toate aparatele; Iagăr Ioana – loc 3 individual compus, locul 3 la sărituri şi sol și locul 2 la bârnă; Kasler Daria, locul 3 la bârnă și sol şi Dota Lorena, locul 3 la sărituri și chingi. Toate aceste fete, împreună cu Zainea Daria au format echipa câștigătoare.
Pentru gimnastica juvenilă urmează două competiții importante în vederea pregătirii Campionatului National al junioarelor III, la Oneşti și Bârlad, iar în 15-17 mai va avea loc, la Polivalenta arădeană, Campionatul Naţional.
Un vis împlinit pentru gimnastica arădeană
Un vis împlinit pentru gimnastica arădeană
ARAD. Sala Sporturilor „Victoria” a fost locul unde și-au dat întâlnire, săptămâna trecută, gimnaste de la zece cluburi, din țară și Austria, pentru a participa la a doua ediție a Cupei „Emilia Eberle”, competiţie pregătitoare pentru „Naţionalele” junioarelor mici.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Local
Fostul preşedinte al Asociaţiei „Gai-Cartierul nostru” va fi unul dintre viitorii consilieri locali municipali.
Local
Preşedintele PNL Arad a vorbit despre alegerile din iunie, dar şi despre ce înseamnă Europa pentru România.
Advertorial
Cardul de credit îți oferă o serie de avantaje care te pot ajuta să gestionezi banii mai eficient, însă e important să îl folosești cu responsabilitate pentru a evita dobânzi mari și datorii.
Local
Pentru prima oară după mult timp, preşedintele PNL Arad şi primarul municipiului au organizat o conferinţă comună.
Local
Unul dintre preşedinţi este urmărit penal, alţi doi susţin că au probleme care nu le permit să exercite această calitate.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!