Unde stă corupţia la Consiliul Judeţean Arad?

De Alin Gherasim
4Comentarii
Unde stă corupţia la Consiliul Judeţean Arad?
Vă vom prezenta direcţiile şi serviciile din Consiliul Judeţean Arad în care corupţia şi-ar putea face loc.

Salarii mici, dorinţa de câştiguri uşoare ori alte motive i-ar putea face pe angajaţii Consiliului Judeţean Arad coruptibili. Nu o spunem noi, nu o spun arădenii, o spun chiar cei din CJA, care au întocmit Planul de Integritate al instituţiei, document pus la transparenţă. Practic, cei din Consiliul Judeţean au stabilit care sunt direcţiile, serviciile sau birourile în care riscul de vulnerabilităţi şi corupţie este scăzut, mediu sau ridicat. De această dată, vom insista numai pe acele direcţii cu risc ridicat de vulnerabilitate şi corupţie.

Primul pe listă este Compartimentul Monitorizare Societăți Comerciale, Regii Autonome și Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, o entitate care supraveghează activitatea societăţilor aflate în subordinea CJA. Aici se vorbeşte pentru prima oară de un risc ridicat de corupţie. Atribuţia vulnerabilă la corupţie este reprezentată de evaluarea semestrială a activităţii Consiliului de administraţie, pentru a se asigura, în numele unităţii administrativ-teritoriale, că sunt respectate principiile de eficienţă economică şi profitabilitate în funcţionarea Regiei autonome. Şi care ar fi riscul aici? O spun chiar cei din Consiliul Judeţean: oferirea unei atenţii funcţionarului public pentru a trece cu vederea nerespectarea principiilor de eficienţă economică şi profitabilitate. Practic, mai simplu, cei care verifică activitatea societăţilor din subordinea CJA ar putea fi mituiţi chiar de către conducerea societăţii care nu şi-a făcut bine treaba.

Şi la „Poliţia lucrărilor”

O altă entitate în care corupţia poate „fi la ea acasă” este Serviciul Corp Control, nou-înfiinţat, acea „Poliţie a lucrărilor” despre care a tot vorbit preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca. Aici există două atribuţii vulnerabile la corupţie, ambele cu grad ridicat. Una dintre ele este reprezentată de lipsa unor sisteme eficiente de inspecţie şi monitorizare a calităţii serviciilor furnizate de câştigătorii licitaţiei, iar riscul este reprezentat de oferirea unei atenţii funcţionarului public pentru a nu cere detalii despre calitatea serviciilor. O altă atribuţie vulnerabilă ar fi omiterea verificărilor unor lucrări care ar necesita atenţia Serviciului Corp Control, riscul fiind legat tot de atenţii primite de angajaţii CJA: neîndeplinirea atribuţiilor de verificare de către funcţionarul public datorită atenţiilor oferite de către operatorul economic verificat.

Corupţie la drumuri

Continuând cu lecturarea documentului pus la transparenţă de CJA, se observă că există grad ridicat de corupţie şi la Serviciul Administrare Drumuri şi Poduri, aflat în subordinea Consiliului Judeţean. Angajaţii de aici ar putea fi coruptibili în ceea ce priveşte întocmirea caietelor de sarcini, iar ameninţarea se referă la favorizarea unei societăţi interesate de lucrare în scopul introducerii unor date preferenţiale prin acordare de atenţii funcţionarilor care întocmesc caietele de sarcini. Tot risc ridicat de corupţie găsim şi dacă vorbim despre avize şi acorduri pentru amplasarea de construcţii şi instalaţii în zona drumurilor sau a panourilor publicitare în zona de siguranţă a drumurilor publice. Aici vulnerabilitatea ar fi aceeaşi: mici atenţii primite de funcţionari pentru a influenţa caietele de sarcini.

Şi la contabilitate

Nivel ridicat de risc de integritate este şi la Serviciul Contabilitate. Aici nu se vorbeşte despre corupţie, ci despre neprofesionalism şi necunoaşterea legilor. Riscul ridicat se regăseşte în utilizarea ineficientă a fondurilor publice, ameninţarea fiind reprezentată de întocmirea incorectă a instrumentelor de plată. Dacă vorbim despre asigurarea integrităţii patrimoniului, riscul de aici în reprezintă prezentarea defectuoasă a patrimoniului Consiliului Judeţean Arad. Şi dacă tot vorbim de contabilitate, atunci trebuie precizat că un risc mare de corupţie există în Compartimentul Datorie Publică. Şi asta pentru că, în cazul contractărilor unor credite, angajaţii din acest compartiment ar putea primi atenţii pentru divulgarea ofertelor competitorilor.

Din document

Reiterăm faptul că posibilele fapte de corupţie, precum şi modalitatea în care ar putea apărea acestea, fac parte integrantă din Planul de Integritate pus la transparenţă de către Consiliul Judeţean Arad. Toate ameninţările prezentate mai sus sunt specificate în documentul cu pricina.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor