Unii, la Guvern, alţii, la DNA

4Comentarii
Unii, la Guvern, alţii, la DNA
ARAD – Liberalul Calimente ştia demult că PSD va colabora cu PD-L, pentru că sunt de aceeaşi sorginte.

Deputatul Mihai Calimente(foto) nu este surprins de asocierea la guvernare a PSD şi PNL : „Pentru mine era demult limpede că într-o asemenea situaţie PSD va colabora cu PD-L, pentru că sunt de aceeaşi sorginte, ambele sunt de stânga. În discuţiile cu noi, PSD-iştii nici nu voiau să audă de menţinerea cotei unice, voind una regresivă, dar cu PD-L nu se mai ţin aşa băţoşi, au găsit o altă formulă de intervenţie, de compensare a unor categorii. Acum nu se mai pune problema condamnării comunismului, că doar nu despre PNL vorbea Băsescu atunci a condamnat comunismul, ci chiar despre cei cu care s-a aliat acum. Va fi interesant, unii dintre PSD-işti vor merge în fiecare zi la Guvern, alţii, la DNA. Sunt tare curios cât va rezista un asemenea guvern. Oricum, asta ne deschide nouă calea spre un candidat cu şanse sporite la alegerile prezidenţiale din 2009”.

„Şi ei au pupat papucul sultanului”

Cât despre UDMR, Calimente se miră că aceştia, după ce au guvernat cu PNL-ul, cu care aveau şi înţelegeri încheiate, au schimbat pe neaşteptate macazul, trecând fără condiţii în tabăra PD-L, adică a lui Traian Băsescu : „Întotdeauna am avut admiraţie faţă de ei, pentru că sunt oameni serioşi, pentru profesionalismul şi mândria de care dădeau dovadă. De aceea, am rămas foarte mirat când, cu foarte mare uşuirinţă, Marko Bela a declarat că nu se leagă la cap cu PNL şi preferă să meargă cu pd-l. După aceea, însă, mi-am adus aminte că, vreo 200 de ani, au pupat şi ei papucul sultanului, aşa că nu sunt mai buni ca noi”.

S.T.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor