Excelența Sa dr. Mihai Gribnicea, ambasadorul Republicii Moldova la București, va susține pe 23 martie, în Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad, o conferință pe tema centenarului. Acesta va fi însoțit de către prof. dr. Ionuț Cojocaru, de la Universitatea din București.
„Marcăm aici, la Arad, în capitala politică a Marii Uniri, aniversarea marelui moment istoric de acum o sută de ani, care a declanșat procesul desăvârșirii statului național unitar român, prin alipirea Basarabiei la România, în urma votului Sfatului Țării de la Chișinău”, spune Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Conferința va fi moderată de către directorul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”, Doru Sinaci.
Mihai Gribincea a fost Consilier al Înaltului Comisar OSCE, membru al Misiunii ONU din Timorul de Est şi al Misiunilor OSCE din Georgia şi Croaţia, şef al departamentului Securitate europeană şi probleme politico-militare din cadrul MAE al Republicii Moldova. A fost ambasador al Republicii Moldova în Belgia, Olanda şi Luxemburg precum şi şef al misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO. A făcut parte din corpul diplomatic al Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina – filiala „Vasile Stroescu” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!