Unirea Urziceni – Steaua 2-2. Kapetanos îi salvează pe "roş-albaştri" în minutul 92

Unirea Urziceni – Steaua 2-2. Kapetanos îi salvează pe "roş-albaştri" în minutul 92
Steaua a reuşit să se salveze în prelungirile partidei cu Unirea Urziceni şi a obţinut un punct important în lupta pentru titlul. Grecul Kapetanos s-a dovedit pentru a câta oară providenţial pentru “roş-albaştri” şi a marcat golul egalizator chiar în minutul 90+2, refuzându-i lui Ronny Levy prima victorie într-un meci oficial de la venirea în Liga I.

Partida de pe stadionul “Tineretului” din Urziceni a început cât se poate de bine pentru gazde, iar Unirea a deschis scorul încă din minutul 3 prin golul senzaţional marcat de Sorin Frunză. Jucătorul Unirii a urcat cu mingea în partea stângă şi a trimis un şut înalt cu piciorul stâng, peste Tătăruşanu, direct în vinclu. Steaua nu a stat, însă, mult pe gânduri şi a replicat imediat, revenind în joc.  Szekely a executat un corner de pe partea dreaptă, iar mingea deviată a ajuns la Ovidiu Petre, care a trimis din cădere în plasă, cu transversala. Scorul era deja 1-1 în minutul 7.

Cu echipele revenite la situaţia din primul minut, jocul a fost unul deschis şi, în ciuda deselor execuţii greşite, ocaziile nu au întârziat să apară. Cu toate acestea, nici una dintre echipe nu a mai reuşit să marcheze până în minutul 72, când Unirea a trecut din nou în avantaj. Acelaşi Frunză a trimis o centrare perfectă de pe partea stângă, iar Onofraş a profitat de ezitarea lui Tătăruşanu, care a rămas între buturi, şi a trimis cu capul periculos. Mingea a lovit bara, dar i-a revenit tot lui iar atacantul a reluat în plasă pentru 2-1.

Atunci când nimeni nu mai spera la o nouă răsturnare de situaţie, în prelungirile partidei, Steaua a fost din nou salvată de jucătorul care s-a specializat în goluri marcate în prelungiri. Nimeni altul decât Pantelis Kapetanos. Grecului i-a revenit mingea la punctul de la 11 metri în ultimele momente ale partidei şi acesta a profitat din plin, trimiţând în poartă cu stângul, fără speranţe pentru portarul Daniel Tudor.

Au evoluat jucătorii

Unirea Urziceni: 74. Tudor – 24. Maftei (23. Bordeanu ’46), 4. Mehmedovici, 22. B. Fernandes, 19. Brandan – 8. Paraschiv – 17. Semedo (18. Ricardo Gomes ’83), 10. Pădureţu, 30. Frunză – 25. Onofraş (7. Galamaz ’89), 7. Bilaşco. Antrenor: Ronny Levy.

Steaua: 12. Tătăruaşanu – 4. Golanski, 5. Jelev, 15. Tudose (22. Pepe Moreno ’83), 77. Artiom Karamyan – 8. Ov. Petre – 7. Szekely (11. Arman Karamyan ’70) 14. Toja, 16. B.Nicoliţă – 28. Stancu, 9. Kapetanos. Antrenor: Mihai Stoichiţă.

SURSA Antena3.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !