Universitatea de Vest „Vasile Goldis” – un sfert de secol

De Vasile Filip
Universitatea de Vest „Vasile Goldis” – un sfert de secol
Deschiderea anului universitar 2014-2015. Manifestările dedicate deschiderii anului universitar 2014-2015 organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad au debutat ieri, 29.09.2014, la monumentul marelui patriot român Vasile Goldiş, cu un Te-Deum susţinut de un sobor de preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Aradului.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, a subliniat că, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad aduce, cu prilejul deschiderii noului an universitar 2014-2015, un profund omagiu distinsului cărturar şi om politic Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii care îi poartă numele. „Lider naţional, ideolog, om politic, vizionar și corifeu al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Vasile Goldiş a fost, în acelaşi timp, un eminent om de cultură, membru de onoare al Academiei Române. Discursul solemn ţinut de Vasile Goldiş la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, atrăgea atenţia că statul naţional român întregit va avea datoria de a asigura tuturor cetăţenilor săi, de orice naţionalitate, aceleaşi drepturi, dar şi aceleaşi îndatoriri faţă de patria română. Întreaga sa activitate de până la 1918 i-a adus stima şi respectul unor numeroase personalităţi din ţară şi străinătate, iar Aradul a intrat în conştiinţa naţională ca cetate a Marii Uniri”.
Sărbătoare academică
Festivitatea de deschidere a noului an academic 2014-2015 s-a desfăşurat, în Aula „Magna Universitaria” din Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, într-o atmosferă de sărbătoare academică, unde au participat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Vicar Administrativ Arhimandrit dr. Teofan Mada, Sorin Başchir, preşedintele Senatului Universităţii, Patricia Dinga, prefectul studenţilor, subprefectul Radu Stoian, Nicolae Ioţcu – preşedintele CJA, Gheorghe Falcă – primarul Aradului, Nicolae Pellegrini – inspector școlar general adjunct al ISJ Arad, consilieri municipali și județeni, studenţi, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, părinţi şi absolvenţi ai Universităţii – ALUMNI.
În alocuțiunile invitaților, s-a evidențiat: „Buna colaborare dintre UVVG și Prefectura Arad” – subprefectul Radu Stoian, absolvent al Universității de Vest „Vasile Goldiș”; „De mai bine de trei ani Consiliul Județean Aarad a devenit un partener al UVVG pentru modernizarea sistemului de sănătate în județul Arad. Mă bucur că, în momentul de față, absolvenți ai Universității lucrează alături de noi, fie în zona juriștilor, sau economiștilor. Dar cel mai important este că, în domeniul sănătății, suntem mai mult decât colaboratori” – a declarat Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad; „Să ne bucurăm de pașii pe care i-a făcut Universitatea și oamenii din interiorul Universității, dar și pentru tinerii studenți. Suntem în etapa în care acestă generație se definește, dar nu ne putem definii fără știință, care ne dă perspectiva viitorului. Este momentul de conștientizare pentru tânăra generație, deoarece ei vor decide în funcție de cum vor acumula. Suntem, într-o comunitate universitară puternică care a realizat, prin educație, mari caractere” – a precizat Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
Delegațiile străine, prof. dr. András Nabradi, prorector pentru Cercetare, Universitatea din Debrecen, Ungaria; Prof. Dr. Maurilio Gobbo, Coordonator al grupului operativ din Padova al Centrului Cultural Italian al UVVG, Universitatea din Padova, Italia (delegat din partea Rectorului, prof. univ. dr. Giuseppe Zaccaria); conf. dr. Ilona Mathe, Universitatea Szent István din Godollo, filiala Békéscsaba, Ungaria, au apreciat colaborarea în cercetarea științifică, iar reprezentanții consulatelor – Florin Trandafir Vasiloni, Consul General al României la Gyula și Roberto Sperandio, viceconsul Onorific al Republicii Italiene la Arad, au evidențiat ajutorul acordat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” studenților italieni și românilor din Ungaria.
Realizări în domeniul cercetării științifice
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator și preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat prestigiul de care se bucură UVVG atât în România, cât și în străinătate, precum și recentele realizări în domeniul cercetării științifice: realizarea unei investiţii de cercetare unicat în vestul României: „Banca de Gene – Colecţia de seminţe Macea”, intensificarea colaborării ştiinţifice cu universităţile Semmelweis din Ungaria şi cu Universitatea Novi Sad din Serbia. Pentru noul an academic, 2014-2015, în domeniul activităţilor de cercetare ştiinţifică, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” continuă seria inaugurărilor cu Centrul de Geriatrie de la Nădab și cu un sediu modern, aflat în zona UTA, unde va funcţiona Centrul de Screening Mamar”.
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a adresat un călduros „Bun venit!” studenților din anul I, cadrelor didactice, directorilor de filiale, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, postdoctoranzilor şi întregului corp tehnic-administrativ, mult succes, împliniri şi sănătate în noul an universitar, 2014-2015 și a prezentat principalele activități ale UVVG din ultimii ani. „Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este o cetate a ştiinţei şi culturii transilvane şi euroregionale, cu un profil care îmbină păstrarea valorilor tradiţionale cu implicarea în cele mai actuale şi diversificate teme de cercetare. Orice moment de deschidere de an academic, pentru fiecare dintre universități este un moment de bilanţ, în care rememorăm ceea ce am făcut în anul universitar care a trecut, dar și un moment de bucurie pentru începerea noului an academic”.
Diplome de onoare și bursa de merit „Doina și Baruțu T. Arghezi”
În cadrul manifestării, au fost premiate cu Diplome de onoare: Corul „Capella Polifonica”, Ansamblul „CUNUNIȚA”, dar şi studenţii merituoşi: Farcașiu Roxana Florentina, an I IF, media 10,00 – Facultatea de Științe Juridice; Venzentan Bianca, an II CIG IF, media 9,92 (Satu Mare) – Facultatea de Științe Economice; Dancea Vlad Ioan, an IV, media 9,80 – Facultatea de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară; Goina Anda Sorina, an II L.M.A, media 10,00 – Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative; Șerbănescu Beatrice, an II, Psihologie IF, media 9,64 – Facultatea de științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport; Nicorici Adrian, an I Informatică IF, media 9,83 – Facultatea de Științe ale Naturii, Inginerie și Informatică.
O iniţiativă excepţională a doamnei Melania Doina Arghezi a onorat, şi în acest an, întreaga comunitate academică a UVVG. Doamna Melania Doina Arghezi a înmânat bursa de merit „Doina şi Baruţu T. Arghezi”, studentei Cadar Ana Maria, an II Medicină, media 9,87 – Facultatea de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !