Urcăm spre cetate cu bani europeni

De Alin Gherasim
5Comentarii
Cele două cetăţi ar putea deveni accesibile turiştilor FOTO: JA
Cele două cetăţi ar putea deveni accesibile turiştilor FOTO: JA
ARAD. Autorităţile vor să depună proiecte pentru realizarea unor instalaţii de transport spre cetăţile Şoimoş şi Şiria.

Nu avem foarte multe obiective turistice importante în judeţ. Acest lucru se poate vedea cu ochiul liber dacă ne uităm pe statisticile celor care aleg să ne viziteze. Unele dintre obiectivele pe care le avem sunt, însă, destul de greu accesibile. Iar aici vorbim despre cetăţile Şiria şi Şoimoş, locuri ce nu pot fi vizitate de toate categoriile de oameni, ci doar de cei care au o condiţie fizică foarte bună. Şi asta deoarece dealurile pe care sunt aşezate aceste cetăţi sunt destul de înalte şi de abrupte. Însă Consiliul Judeţean Arad vrea să le facă accesibile tuturor celor care vor să le viziteze. Iar, dacă lucrurile merg bine, vom folosi bani europeni pentru aceste obiective. Pentru moment, nu s-a stabilit exact soluţia tehnică potrivită, dar am putea ajunge la cetăţi cu telegondole, telecabine sau altfel de instalaţii care ne pot urca pe dealurile celor două cetăţi.

La începutul acestei săptămâni reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR) au venit în Arad şi au prezentat „oferta” Europei, respectiv Programul Operaţional Regional 2014-2020. Cei de la ADR au prezentat fondurile disponibile, precum şi axele pe care pot fi depuse proiecte de finanţare de către autorităţile publice. În domeniul turismului pe zona de vest vor fi disponibile 43 de milioane de euro. Iar Consiliul Judeţean Arad (CJA) vrea să prindă o parte din aceşti bani. Ca atare, Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, a declarat că are deja nişte idei referitoare la conservarea, dezvoltarea şi promovarea patrimoniului cultural. La concret vorbind, Ioţcu este convins că trei dintre obiectivele judeţului, respectiv cetăţile Şoimoş şi Şiria şi Basilica Bizere, se pliază pe aceste fonduri. „În primul rând, sunt nemulţumit de faptul că valoarea maximă a unui proiect este de 5 milioane de euro, aşa că proiectele mari, de patrimoniu, nu vor mai fi finanţate. Pentru că, pentru dezvoltarea unei staţiuni, cum ar fi Moneasa sau Lipova, ar fi nevoie de cel puţin 10 milioane de euro. Însă am identificat aceste trei obiective turistice pe care vrem să le punem în valoare pe bani europeni”, a spus preşedintele CJA.

Se mişcă repede

CJA vrea să se mişte repede. În următoarea şedinţă vor fi supuse votului alocarea fondurilor pentru realizarea studiilor de proiectare pentru conservarea şi punerea în valoarea a cetăţilor Şoimoş şi Şiria. În tot acest timp, Complexul Muzeal Arad lucrează deja la un studiu de fezabilitate pentru punerea în valoarea a Basilicii Bizere. „Ne vom încadra cu fiecare în cele 5 milioane de euro care sunt posibile pe fiecare proiect. Totodată, studiem posibilitatea unor altor proiecte pentru valorificarea patrimoniului pe care judeţul îl are. La cetăţi vrem să realizăm accesul, iar în acest sens căutăm soluţii pentru ca cei care vor să le viziteze să aibă un acces facil, modern, la cetăţi”, a declarat Nicolae Ioţcu. Acesta mai spune că au fost lansate deja discuţii cu primarii din Şiria şi din Lipova pentru lansarea unui parteneriat între primăriile de acolo şi CJA.

Alte amenajări

Pe lângă instalaţia care ne va duce pe deal, CJA vrea să amenajeze la cele două cetăţi şi mici muzee în care să fie expuse obiecte care au legătura cu edificiile străvechi.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor