USR Arad, dezbatere pe tema problemelor legate de urbanism

De Simion Todoca
2Comentarii
USR Arad, dezbatere pe tema problemelor legate de urbanism
Organizația locală a Uniunii Salvați Romănia continuă seria dezbaterilor publice, invitând cetățenii interesați să îți exprime opiniile pe tema situației prezente, precum și a evoluției viitoare a municipiului Arad, din punct de vedere urbanistic.

Întâlnirea va avea loc joi, 09.11.2017, de la orele 18:00, la sediul din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etajul 4. Printre invitați s-au anunțat arhitecții Alexandru Nagy Vizitiu, Radu Măran, precum și artistul plastic arădean Lucian Țidorescu.

Putem observa că municipiul nostru suferă din punct de vedere al patrimoniului construit, zona centrală a acestuia fiind un exemplu elocvent al problemelor care macină la propriu clădirile istorice ale Aradului. Pe lăngă acest fapt, lipsa unui plan coerent pentru transformarea unor artere bogate din punct de vedere arhitectural în zone pietonale, pentru aducerea cetății în circuitul turistic, pentru punerea în valoare a unor imobile cu un istoric deosebit, ne conving de necesitatea unei schimbări în modul de abordare al acestor probleme.

Sergiu Vlad, USR Arad: „Trăim într-un oraș deosebit, cu o personalitate puternică, reflectată în clădirile sale monumentale, în bulevardul central și o cetate cu potențial imens. Din păcate, observăm că spiritul municipiului nostru se stinge. Orașe precum Oradea, Alba Iulia, ca să nu mai spun de Sibiu, sunt acum cu mult în fața Aradului. Indiferența autorităților locale duce la pierderi care cu greu vor putea fi recuperate. Mă doare să văd starea jalnică în care este întreaga zonă centrală, în timp ce prin alte părți clădirile istorice sunt restaurate și strălucesc, devenind un autentic magnet pentru turiști”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor