USR Arad: „salarii generoase fără vreun rezultat la Primărie”

De Simion Todoca
3Comentarii
USR Arad: „salarii generoase fără vreun rezultat la Primărie”
© Florin Stana Foto: JA​
Organizația județeană USR Arad insistă pe transparentizarea tuturor veniturilor angajaților Primăriei. USR-iștii susțin că Primăria refuză în continuare să facă acest lucru, așa că prezintă salariile celor din Poliția locală, conform datelor de care dispun ei.

Astfel- se arată în Comunicatul USR- „Sumele făcute publice de municipalitate indică salarii brute între 5.208 lei pentru directorul general și 3.708 lei corespondent nivelului de șef serviciu, iar pentru restul personalului între 1.844 și 3.814 lei. Ceea ce primăria ascunde arădenilor este că pe primele 7 luni ale anului 2017, nivelul mediu al sporurilor și normei de hrană pentru Poliția Locală se ridică la 57,7%. Adică, aplicând media calculată, obținem venituri brute între 8.213 și 5.848 lei pentru cei cu funcții de conducere, respectiv între 2.908 și 6.015 lei pentru restul angajaților Poliției Locale!

Aceeași instituție a achitat lunar aproximativ 11.000 de lei pentru poștă și telecomunicații. Banii aceștia ar ajunge pentru o a trimite câte o amendă la fiecare a treia 3 casă din Arad, în fiecare lună! Sau vorbim de servicii de comunicații mobile care maschează achiziția de terminale telefonice? Cei 160.000 de lei cheltuiți în perioada ianuarie-iulie 2017 pentru combustibil sunt suficienți pentru a face de 11 ori ocolul Pământului la ecuator! Toate aceste cifre sunt un exemplu elocvent pentru necesitatea de a respecta prevederile legii și a transparentiza modul în care sunt cheltuiți banii publici”.

Florin Stana, USR Arad: „Transparența în administrație este unul dintre obiectivele noastre. Vom lupta pentru ca cetățenii să fie corect informați asupra modului în care sunt folosiți banii publici. Cifrele prezentate ne arată că taxele arădenilor sunt cheltuite cu lejeritate de actuala conducere a municipiului, în contextul în care Poliția Locală are prestații total nesatisfăcătoare: parcurile și locurile de joacă sunt vandalizate, regulile privind parcările sunt ignorate total, străzile și piețele sunt acoperite de gunoaie. Merită atunci un polițist local 6.000 de lei pe lună, aproape de trei ori mai mult decât un profesor?! USR promite cetățenilor să îi informeze în continuare asupra tuturor cheltuielilor făcute de administrația Falcă. Dacă mai mulți cetățeni ar cunoaște aceste date, cred că am avea parte de o presiune civică puternică împotriva risipei”.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor